Asta ar trebui să devină o rubrică permanentă, dar cred că m-aș plictisi repetând aceleași lucruri, la nesfârșit.
Ce este un funcționar public? De ce este el așa cum este?
Funcționarul public ar trebui să fie ”om de carieră” - uităm toți, de fapt, ce înseamnă cariera. Este acel parcurs profesional al fiecărui individ care catadicsește să vrea să muncească, indiferent de domeniu. Cariera nu este un loc de muncă, nici o profesie, nu este legată de cele două, este, repet, un traseu de job-uri și se sfârșește când ieșim la pensie, dacă ieșim vreodată.
Dar, revin, om de carieră. Care să se nască pentru a lucra în sistemul public și să moară în el. La naiba, nici chiar așa! Dar, ar trebui să fie dedicat profesiei și implicit Statului, că pentru el lucrează și pentru sprijinul cetățenilor.
Da' de unde, taică, funcționarul public lucrează la Stat din orice alt motiv decât dorința de a fi în slujba cetățeanului. Din nefericire, se spune că ajung în sistemul public cei care nu reușesc în ”privat”. Nici asta nu este adevărat, deși sâmburele de adevăr rodește pe-acolo.
Funcționarul public nu reușește, în ochii cetățeanului, să depășească profilul de lucrător la ghișeu. Acel lucrător care te tratează cu fundul și are un singur gând, când vine ziua de plată.
Funcționarul este o hahaleră care nu respectă pe nimeni și nici nu câștigă respect. În ultima vreme și mai puțin, pentru că se căciulește la ”legea salarizării unice”. Uite, dom`le, numai cu gândul la salariu. Unii nici nu au apucat bine să intre în sistem, că tot bani visează. Dacă nu știați, vă spun eu, în sistemul public nu te îmbogățești!!! Doar dacă faci matrapazlâcuri și trăiești în România, unde nimeni nu te controlează și totul este posibil. Nu câștigă respect pentru că, frecvent, are un șef nesimțit, care nu îl bagă în seamă pe subaltern.
Funcționarul public vrea să fie permanent ȘEF, pentru că NUMAI ȘEFUL POATE. ( a se citi iarăși ce am scris mai sus și abia după continuarea). Da` tu ce lips ai de nu poți, dragă? Aaaaaaa, lipsa de respect totală, pe toate fronturile. Ca să fii respectat și auzit, trebuie să te respecți tu pe tine, mai întâi.
Dacă gândești ”mic”, așa cum fac maoritatea funcționarilor publici, mic rămâi. Ce înseamnă să gândești ”mare”? În nici un caz să aspiri numai la funcție de conducere. Asta e, peste tot există și executanți. Uneori muncești o viață întreagă și tot nu ajungi să șefești. Dar, poți ajunge să fii respectat, admirat, reputat, citat și alte alea. Poți câștiga decent și poți fi mulțumit de ceea ce faci. Totul este să nu visezi cai verzi.
Destinul unei persoane depinde și de ea. Dacă stă și chițăie numai după bani, pierde din vedere alte aspecte mult mai importante. A, să mai spun ceva fără rimă, nu contează sporurile, contează să ai un salariu de bază bun, că băncile nu se uită la sporuri. Contează și ce fel de muncă prestezi. Că dacă stai toată ziua și te scurmi în, pardon, scuzați, cur, de ce vrei salariu mare? Sau dacă ai copii, de ce să iei un salariu mai bun decât unul care n-are, dar trage mai mult decât tine la locul de muncă? Copiii nu sunt o scuză.
Dacă nu vrei să fii funcționar public, nu te obligă nimeni. Dacă ești, atunci încearcă să descoperi mândria de a fi. Nu trebuie să fii rușinea națiunii, nu trebuie să te căciulești. Trebuie să îți știi și limitele.
Da, România încă nu are standarde de performanță clare pentru sistemul public, dar sunt convinsă că, din chinuri, vor ieși și acelea. O să vină și momentul în care copiii vor spune când sunt mici ”vreau să fiu funcționar public”, nu dansatoare, cântăreață, pițipoancă sau băiețaș.
Știți, în engleză există termenul de ”public servant”. Verbul ”to serve” vă spune ceva, că este direct legat de expresia de dinainte? Adică, dacă ești în sistemul public ”servești”. Dacă nu ”servești”, nu primești.
Ia mai serviți, și după cârcotiți!
N.A. Acesta este un post de ”scârbă și obidă”. În perioada următoare, precis va veni și unul ”de bine”. Încă nu este cazul.
