Vietăţi

Astea sunt rezultatele sondajului. Ursul brun este ceva nasol, de fapt. Citiţi la "Tipologii", ceva mai vechi. Le mulţumesc "balaurilor" :)

Again interviu

Sunt fascinată de ciudăţeniile din viaţa mea.

Interviu. Ca de obicei, eu nu pot să mă prezint la aşa ceva şi să nu am parte de surpize, gen: acest interviu va fi susţinut în limba franceză. Tant pis, parce-que je parle mieux l'anglais.

Aţi văzut anunţul nostru de pe site-ul x? Nope, pentru că eu am aplicat prin "radio-şanţ" şi dacă ai fi atentă ai vedea lucrul ăsta.

Franceză, apres engleză, then traduceri. Afterwards al doilea encounter cu unul dintre parteneri. Bine, mi-a plăcut locul, deşi am plecat cu ideea că nu ştiu de ce mă duc, pentru că, de fapt, nu îmi spuneau nimic. Chiar am căutat anunţul de job de pe site-ul x. Să dea naiba dacă îl găsesc, acu' câte milenii l-aţi postat?

N-am nimic cu oamenii de-acolo, chiar erau simpatici. Dar de ce mi se întâmplă mie!!! E o constantă în viaţa mea preponderenţa surpirzelor. Bine că am umor şi nu mă blochez. Sau dacă mă blochez, zâmbesc frumos şi trece :)

Bunul simţ la locul de muncă

- este absolut necesar
- este insurmontabil
- chiar şi atunci când te-ai înjurat de moarte, de mamă, trebuie să o faci cu "graţie", pentru că mâine tot cu aceiaşi colegi o să te întâlneşti
- dacă vaca de lângă tine îţi dă peste mâini că aşa are ea o pornire de caţă, şi după 2 ore are o criză de rinichi, du-te la farmacie şi cumpără-i pastile
- prea mult estrogen sau prea mult testosteron strică, caută un echilibru
- dacă ştii că ai nervii slabi, gândeşte-te bine ce impact o să aibă un răget, înainte de a-l emite (dacă ştii k totul o să fie bine, e ok :)
- mai lasă-l naibii dacăeşti călcat pe bătături!!!
- nu bea din acelaşi pahar cu colega sau colegul, decât dacă ştii k nu are herpes
- spală-ţi paharul şi ceaşca sau dacă nu o faci, pune-le undeva unde nimeni să nu le atingă până când te întorci
- fă cafeaua, chiar dacă pari sclav, la un moment dat cineva îşi va da seama despre ce e vorba
- dă buna ziua femeii de serviciu şi gardianului
- şeful tău este cel care trebuie să te salute primul, indiferent de sex
- şlapii şi decolteul sunt pentru week-end la serviciu

Mai dă şi tu idei, până nu mă apucă zbieratul :)

Overqualified = Disqualified?!

M-am tot întrebat ce vrea să însemne că un angajat sau un candidat este "overqualified". Asta, până când mi s-a spus şi mie acelaşi lucru.

Crap! Ştiam eu că angajatorilor le plac numai "prospăturile", adică personajele care suportă să treacă prin procedura de "spălare a creierului".

Dacă ştii mai mult de o limbă străină, s-ar putea să ai probleme. Este adevărat că orice cetăţean al Uniunii europene ar trebui să ştie cel puţin două limbi de circulaţie din Uniune. Dar, what the Hell, şi româna este o limbă europeană, nu-i aşa?

Aşa, ce se întâmplă dacă o persoană ştie mai multe decât colegii săi? Probabil că va fi apreciată parţial, atât de şefi, cât şi decolegi. Dar, la un moment dat tot i se va spune că ştie cam prea multe.

Şi ce este aşa de rău să ştii mai multe decât ceilalţi? La urma-urmei, dincolo de realizările personale, ceea ce ştii contează pentru rezultatele echipei din care faci parte.

Da, cineva care ştie ceva în plus, la modul real, nu doar declarativ, ar trebui să primească şi mai mulţi bani. Am observat trend-ul, dacă ştii mai mult eşti un neavenit.

Nu, nu este invidie. It2s a known fact: dacă ştii, s-ar putea să urmăreşti ceva mai bun decât în cadrarea în turmă. Dacă ştii mai mult înaiinte de a fi angajat, eşti o ameninţare.

Majoritatea angajatorilor, în loc să se gândească la oportunităţile create de posibilitatea de a avea un angajat mai bine pregătit (de la mama lui de-acasă), se gândesc la costurile suplimentare.

Până la urmă ce suntem, oameni sau bunuri?

Overqualification chipurile a devenit un defect. Sună aşa de negativ! Deşi ar trebui să tragă un semnal de alarmă: de ce nu-l angajez pe ăsta care ştie deja o groaya de chestii, în loc să mai plătesc pentru pregătirea unuia care nu ştie şi nici nu ştiu clar dacă va da rezultate în urma training-ului?

Aşa cum am scris în titlu, în zilele noastre overqualified means disqualified. I wonder why.

Aştept comentarii, people :)

Muţumiri

Astăzi am înregistrat 500 de vizite pe blog. Personal consider acest fapt o realizare.

Vă mulţumesc pentru interesul pentru a citi post-urile de pe acest blog, vă mulţumesc pentru comentarii şi pentru participarea la sondaje şi pentru că îmi oferiţi inspiraţie.

O să vă anunţ când se împlinesc 1000 de vizite :)

Lumea e mulţumita (contrar aparenţelor)

Sondajul referitor la cât de mulţumiţi sunt oamenii de job-ul pe care îl "frecventează" a expirat.

Rezultatele sunt următoarele:

- 40% dintre respondenţi sunt mulţumiţi de job;
- 40% dintre respondenţi consideră că locul de muncă actual este doar o soluţie de moment, o rampă de lansare şi caută ceva mai bun;
- 13,33 % nu sunt deloc mulţumiţi de ce li se întîmplă;
- 6, 66 % aşteaptă pensia, liniştiţi.

În condiţiile în care avem atâţia şomeri, atâţia ne-şomeri care nu profesează, este îmbucurător că există persoane care chiar sun mulţumite de cea ce fac. Şi tot bine este că există şi cei care speră că de la un an umit job pot căpăta experienţa necesară pentru a se propulsa spre ceva mai bun.

Personal, credeam că stăm mai rău, având în vedere problemele cu care se confruntă piaţa muncii, condiţiile în care lucrăm etc.

Mă bucur că sunteţi mulţumiţi, e semn bun.

Sondajul a fost accesibil numai celor care se pot conecta la Net. Mă întreb ce ar fi răspuns cei care nuau această possibilitate. Oricum, voi, cei cre aţi răspuns, faceţi parte din acea categorie de oameni care mai pot dao speranţă sufletlor triste.

Vă mulţumesc, indiferent de ce aţi răspuns şi vă aştept să daţi curs noului sondaj :)

Radio-şanţ non-stop

Scurt de tot: ca să găseşti un job, trebuie neapărat să postezi la Radio-şanţ.

Nu foarte dramatic, ci doar un hint: caut ceva mai bun.

Bine, de-aici vor începe tot felul de discuţii: dar de ce nu mai vrei acolo, nu mai e bine, vaaai, da' parcă îţi plăcea!, ne-ai dezamăgit, dacă şi tu spui că nu-ţi mai e bine...

Foarte multe comentarii, prea multe de altfel. Fiecare e cu viaţa lui. Nu-i aşa?

Pozitiv este faptul că toţi, absolut toţi îşi vor da cu părerea. După care vorba se va răspândi: cutare caută ceva. Nu înseamnă că reclama va fi pozitivă, dar dacă eşti constant în gura lumii, s-ar putea să iasă ceva.

Mi-a arătat cineva, acum o oră, un mic discurs de pe youtube. Foarte mishto concluzia, de fapt o ştiam, dar sunt puţini cei care înţeleg: trebuie să faci ceea ce îţi place, trebuie să cauţi ceea ce îţi place, numai atunci vei putea să dai ceea ce poţi şi te vei simţi împlinit. Ceva de genul ăsta era susţinut de un om care tocmai demonstra medicilor că trăieşte al nush câtelea an după ce fusese diagnosticat cu cancer de pancreas.

Eu nu am cancer, aşa m-am născut, cu dorinţa de a-mi găsi locul în viaţă. Cel pe care îl vreau eu. Poate mă ajută cineva, puţin, să-l găsesc. Oricum, locul acela mă aşteaptă. Sunt sigură de asta. Şi mai cred că dacă nu l-am găsit imediat înseamnă că se va reactualiza cu indicele inflaţiei şi voi primi şi dobândă pentru timpul în care l-am căutat.
Poate e chiar sub nasul meu :)

Ce vreţi să spuneţi cu asta?

Din când în când mai dai şi examene, chiar dacă ai trecut de vârsta emoţiilor studenţeşti.

Bine, nu trebuie să ai emoţii neapărat, pentru că îţi tulbură judecata şi nu te mai poţi concentra.

Anyway, am fost foarte mirată când am descoperit că m-am pregătit sufleteşte pentru un examen în limba engleză.

Dezorganizarea a fost la ordinea zilei, deşi au fost şi "străinezi" implicaţi.

Stupoarea a survenit în momentul în care am descoperit că întrebările erau formulate în limba română.

Este ceva care mă depăşeşte la faza asta. Cum se mai face o departajare clară şi de ce mai trebuie să depun efort să scriu în altă limbă decât cea maternă dacă exact de la primul pas nu există o etică a concursului?

Ce-i aia "trebuie să înţeleagă toată lumea". Păi, de ce ne-aţi mai selectat pentru această etapă, de ce căutaţi proficiency fie în limba engleză, fie în limba franceză, dacă nu sunteţi în stare să fiţi competitivi ţi să formulaţi întrebările în limbile concursului.

Probabil că mă mir prea mult :)

Stat vs. stat în stat

Să lucrezi la "stat" nu este chiar aşa de rău, mai ales dacă nu te grăbeşti nicăieri.

Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim - nu sunt originală. Aşa faci dacă vrei o pensie liniştită (a se băga în seamă şi sondajul meu, care mai are puţin şi expiră).

Dacă eşti tânăr şi nimereşti la "stat", ai de ales între a sta sau a munci. Să ştii că şi la bugetari se munceşte, chiar dacă administraţia publică este varză. Şi, dacă rezişti nervos, te poţi alege cu un loc de muncă stabil, cu primuliţe, bonusuri. Mai puţin cu avansări corecte şi cu aprecierea talentului nativ (naiv).

Dacă rezişti, te tot poţi transfera, până când crezi că ai ajuns într-o instituţie care să îţi asigure un anumit confort psihic şi fizic.

Stat în stat means că stai în timp ce Statul te plăteşte să munceşti. Foarte multe "cariere" funcţionăreşti sunt construite pe acest principiu solid. Dacă stai, Statul va observa că eşti acolo. Şi atât. Dar tot Statul nu te va lua la întrebări de ce nu "produci".

Dacă stai, statul devine o meserie. Statul în Stat este la ordinea zilei.

Mai interesant ar fi să percepi viziunea şi expectanţele Statului şi să decizi că poţi face ceva mai bun pentru el şi pentru tine.

Probabil că nu am fost coerentă pentru tine, dar, hi-hi-hi, eu ştiu ce am vrut să spun :)

Bursucul

- este neprietenos, gen Grumpy
- este băgăcios într-un mod nu foarte deranjant
- are idei bune, dar nu poate să le emită decât cu sunete specifice, care lasă impresia că este în permanenţă îmbufnat
- îşi crerează areale "vizuinice" şi la birou, dar şi acasă (probabil ai observat că este genul de persoană care colecţionează obiecte de birotică şi nu prea vrea să le împrumute)
- paradoxal, îi place să ude plantele
- este apreciat de şefi, care îi acceptă comportamentul neprietenos pentru că ştiu că poate rezolva aproape orice problemă
- dacă îi intri în graţii, o să ai multe de învăţat de la el.

Dacă întâlneşti un Bursuc, ai următoarele 3 posibilităţi:

1) să îl ignori, nu va muri de oftică, dar nici să nu contezi pe sprijinul lui la şedinţe sau proiecte;

2) să încerci să îi furi ideile, dar asta înseamnă să ai nervi de fier şi să accepţi că în vizuina lui eşti pe un teritoriu necunoscut;

3) să te împrieteneşti cu el şi să beneficiezi de "luminile" lui fără să fii acuzat de furt intelectual şi să înveţi să construieşti vizuini.

Job-ul de acasă 2

Am spălat rufe.

Am făcut mâncare.

Am reparat aspiratorul.

Am făcut curat în sertarele din bucătărie, pentru că doamna de la curăţenie de-aia vine, doar ca să dea cu mop-ul. În rest, eu fac curat înainte să vină ea. Pentru că e doamna de la curăţenie (sunt răutăcioasă, este o persoană foarte simpatică, dar bună de doamnă de companie, nu pentru frecat podele).

Trebuie să învăţ, dar sunt cam dărâmată.

Dau familie la schimb sau caut bărbat care să ştie să repare chestii prin casă. Mai am şi eu trburi serioase de făcut pe lumea asta!!!

Pullover cu perwoll

Cred că ştiţi reclama cu pullover-ul roz (Pink is my new obsession):

...atât de elastic, atât de pufos - părere de femeie - sigur trebuie să fie nou.

Vine şi bărbatul, probabil un metrosexual în devenire sau un om terorizat de nevasta care îi cere să facă cumpărăturile la sfârşit de săptămână - nuuuu, e spălat cu perwoll - probabil că ştie să spună şi de câte ori pe săptămână sau pe lună. Nţ, nţ, nţ...

Totul se petrece la vamă...
Suuuper, mai ales blonda care nu articulează nici un cuvânt. Reclama e pentru bărbăţei, nu-i aşa????? Domnilor, vă rog să spălaţi rufe, că pe noi nu ne pasionează blondele care poartă aceleaşi haine zilnic.

A propos de specialiştii în comunicare şi de studiile de piaţă:
1) ar trebuie să nu mai faceţi research pe Europa de mijloc şi est, ci strict pe ţară;
2) "publicitarilor" din România nu le e jenă????!
3) viaţa s-a schimbat, există maşini de spălat, sunt unisex
4) roz şi perwoll nu fac o femeie mai fericită sau mai casnică
5) :P :P :P get a drift, you're sooooo boooooring.

Aciditate mentală

Când te apucă, nu te mai lasă multă vreme, deşi ai impresia că un dicarbocalm e suficient pentru a uşura chinurile. Dar, cum ă te ajte dicarbocalmul la suflet sau laminte?!

M-a apucat şi pe mine, de ceva timp. Şi nu mai vrea să treacă.

M-a apucat pentru că nu înţeleg cum într-o ţară în care avem foartemulţi şomeri nu se creează locrui de muncă.

Nu înţeleg de ce ne plângem de lipsă de specialişti dacă toţi angajatorii caută tineri de 18 ani cu experienţă de muncă de 5 ani (paradoxal).

De ce suntem aşa de blazaţi?

De ce găsim satisfacţii timide în munca noastră, în loc să nebucurăm de orice reuşită?

De ce ne lăsăm călcaţi în picioare? De ce nu încercăm să ne depăşim limitele? De ce e dărâmă orice ne spune altcineva, alte persoane care probabil trăiesc alte perioade din viaţa lor?

Eu am făcut bungee-jumping. Cu parapanta nu vreau să mă dau. Probabil o să găsesc ceva la fel de interesant, dar mai "pământean". După ce o să-mi treacă indispoziţia :)