Prietenul SCDXP este tot timpul nemulțumit.
Îl și înțeleg, parțial.
Ce nu înțeleg sunt următoarele:
- de ce nu schimbi tu, atât cât poți, ce fac ceilalți și cum gândesc. Dacă te lamentezi etern, doar ție îți faci rău.
- de ce nu dai mai mult decât un exemplu? Demască-i pe cei care nu-și fac treaba și fii tu mult mai bun decât ei.
- de ce nu te up-gradezi tu?????
- de ce te roade pe tine ce fac alții? Ești atât de bun încât să nu ai pată? Știu de unde vin nemulțumirile, dar cred că există și altă cale decât să dai vina pe cei din jur.
- de ce nu vorbești cu șefii tăi, pentru a îmbunătăți situația? Măcar tu vorbești despre scară mică.
OK, cred că vreau să aud și chestii pozitive de la tine. Sau ceva mai substanțial decât plângeri proprii.
Se afișează postările cu eticheta PASTILE CU CIANURĂ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PASTILE CU CIANURĂ. Afișați toate postările
duminică, 17 mai 2009
vineri, 8 mai 2009
Soluție pentru Poliție
Am stat eu așa... și m-am gândit... și am mai auzit și de la un amic ce se mai întâmplă cu camerele de luat vederi de pe șoselele din România...
Chipurile nu le mai pot accesa, că s-au pierdut parolele. Welcome CCTV Romania!
Păăăi, că tot se făceau recrutări și park s-au anulat...
Mai bine, pentru că tot există o lege în sensul ăsta, cum că 3% din contingentul de angajați trebuie să fie persoane cu dizabilități... Oare de ce nu vede nimeni soluția mai mult decât evidentă și logică?
Avem oameni țintuiți în scaune cu rotile. Oameni care, în afara faptului că nu se mai pot deplasa așa cum o făceau altă-dată, au mintea întreagă -da, poate sună ofensator, dar și pe mine mă ofensează faptul că românii au impresia că dacă o persoană nu se bucură de integritate fizică, este automat inutilă și trebuie să moară - și pot fi foarte utili societății.
Chipurile nu avem cum crea locuri de muncă. Să vă spun eu cum?
Luați un om care stă în căruț, testați-l legislativ, cum vreți voi, dar angajați-l, pentru că, din nefericire, omul respectiv chiar nu poate fugi la cafea când îl pocnește că vrea. Poate omul ăla vrea să muncească și nimeni nu-l primește. Aer mai multă atenție și dorință să fie util.
E așa de greu? Sincer, nu cred că este. Nu există voință. Poate că cineva vede și preia ideea. Un om de genul ăsta se poate uita mai atent prin camera de luat vederi și poate sesiza mai multe nereguli. Și poate că, repet, își dorește să interacționeze cu semenii lui și e mai dedicat unei profesii.
Aaa, am uitat, în România nu prea există rampe și nici bun-simț, și nici simț civic. În Romînia funcționează selecția naturală...
Chipurile nu le mai pot accesa, că s-au pierdut parolele. Welcome CCTV Romania!
Păăăi, că tot se făceau recrutări și park s-au anulat...
Mai bine, pentru că tot există o lege în sensul ăsta, cum că 3% din contingentul de angajați trebuie să fie persoane cu dizabilități... Oare de ce nu vede nimeni soluția mai mult decât evidentă și logică?
Avem oameni țintuiți în scaune cu rotile. Oameni care, în afara faptului că nu se mai pot deplasa așa cum o făceau altă-dată, au mintea întreagă -da, poate sună ofensator, dar și pe mine mă ofensează faptul că românii au impresia că dacă o persoană nu se bucură de integritate fizică, este automat inutilă și trebuie să moară - și pot fi foarte utili societății.
Chipurile nu avem cum crea locuri de muncă. Să vă spun eu cum?
Luați un om care stă în căruț, testați-l legislativ, cum vreți voi, dar angajați-l, pentru că, din nefericire, omul respectiv chiar nu poate fugi la cafea când îl pocnește că vrea. Poate omul ăla vrea să muncească și nimeni nu-l primește. Aer mai multă atenție și dorință să fie util.
E așa de greu? Sincer, nu cred că este. Nu există voință. Poate că cineva vede și preia ideea. Un om de genul ăsta se poate uita mai atent prin camera de luat vederi și poate sesiza mai multe nereguli. Și poate că, repet, își dorește să interacționeze cu semenii lui și e mai dedicat unei profesii.
Aaa, am uitat, în România nu prea există rampe și nici bun-simț, și nici simț civic. În Romînia funcționează selecția naturală...
luni, 27 aprilie 2009
Destin de funcționar public
Asta ar trebui să devină o rubrică permanentă, dar cred că m-aș plictisi repetând aceleași lucruri, la nesfârșit.
Ce este un funcționar public? De ce este el așa cum este?
Funcționarul public ar trebui să fie ”om de carieră” - uităm toți, de fapt, ce înseamnă cariera. Este acel parcurs profesional al fiecărui individ care catadicsește să vrea să muncească, indiferent de domeniu. Cariera nu este un loc de muncă, nici o profesie, nu este legată de cele două, este, repet, un traseu de job-uri și se sfârșește când ieșim la pensie, dacă ieșim vreodată.
Dar, revin, om de carieră. Care să se nască pentru a lucra în sistemul public și să moară în el. La naiba, nici chiar așa! Dar, ar trebui să fie dedicat profesiei și implicit Statului, că pentru el lucrează și pentru sprijinul cetățenilor.
Da' de unde, taică, funcționarul public lucrează la Stat din orice alt motiv decât dorința de a fi în slujba cetățeanului. Din nefericire, se spune că ajung în sistemul public cei care nu reușesc în ”privat”. Nici asta nu este adevărat, deși sâmburele de adevăr rodește pe-acolo.
Funcționarul public nu reușește, în ochii cetățeanului, să depășească profilul de lucrător la ghișeu. Acel lucrător care te tratează cu fundul și are un singur gând, când vine ziua de plată.
Funcționarul este o hahaleră care nu respectă pe nimeni și nici nu câștigă respect. În ultima vreme și mai puțin, pentru că se căciulește la ”legea salarizării unice”. Uite, dom`le, numai cu gândul la salariu. Unii nici nu au apucat bine să intre în sistem, că tot bani visează. Dacă nu știați, vă spun eu, în sistemul public nu te îmbogățești!!! Doar dacă faci matrapazlâcuri și trăiești în România, unde nimeni nu te controlează și totul este posibil. Nu câștigă respect pentru că, frecvent, are un șef nesimțit, care nu îl bagă în seamă pe subaltern.
Funcționarul public vrea să fie permanent ȘEF, pentru că NUMAI ȘEFUL POATE. ( a se citi iarăși ce am scris mai sus și abia după continuarea). Da` tu ce lips ai de nu poți, dragă? Aaaaaaa, lipsa de respect totală, pe toate fronturile. Ca să fii respectat și auzit, trebuie să te respecți tu pe tine, mai întâi.
Dacă gândești ”mic”, așa cum fac maoritatea funcționarilor publici, mic rămâi. Ce înseamnă să gândești ”mare”? În nici un caz să aspiri numai la funcție de conducere. Asta e, peste tot există și executanți. Uneori muncești o viață întreagă și tot nu ajungi să șefești. Dar, poți ajunge să fii respectat, admirat, reputat, citat și alte alea. Poți câștiga decent și poți fi mulțumit de ceea ce faci. Totul este să nu visezi cai verzi.
Destinul unei persoane depinde și de ea. Dacă stă și chițăie numai după bani, pierde din vedere alte aspecte mult mai importante. A, să mai spun ceva fără rimă, nu contează sporurile, contează să ai un salariu de bază bun, că băncile nu se uită la sporuri. Contează și ce fel de muncă prestezi. Că dacă stai toată ziua și te scurmi în, pardon, scuzați, cur, de ce vrei salariu mare? Sau dacă ai copii, de ce să iei un salariu mai bun decât unul care n-are, dar trage mai mult decât tine la locul de muncă? Copiii nu sunt o scuză.
Dacă nu vrei să fii funcționar public, nu te obligă nimeni. Dacă ești, atunci încearcă să descoperi mândria de a fi. Nu trebuie să fii rușinea națiunii, nu trebuie să te căciulești. Trebuie să îți știi și limitele.
Da, România încă nu are standarde de performanță clare pentru sistemul public, dar sunt convinsă că, din chinuri, vor ieși și acelea. O să vină și momentul în care copiii vor spune când sunt mici ”vreau să fiu funcționar public”, nu dansatoare, cântăreață, pițipoancă sau băiețaș.
Știți, în engleză există termenul de ”public servant”. Verbul ”to serve” vă spune ceva, că este direct legat de expresia de dinainte? Adică, dacă ești în sistemul public ”servești”. Dacă nu ”servești”, nu primești.
Ia mai serviți, și după cârcotiți!
N.A. Acesta este un post de ”scârbă și obidă”. În perioada următoare, precis va veni și unul ”de bine”. Încă nu este cazul.
Ce este un funcționar public? De ce este el așa cum este?
Funcționarul public ar trebui să fie ”om de carieră” - uităm toți, de fapt, ce înseamnă cariera. Este acel parcurs profesional al fiecărui individ care catadicsește să vrea să muncească, indiferent de domeniu. Cariera nu este un loc de muncă, nici o profesie, nu este legată de cele două, este, repet, un traseu de job-uri și se sfârșește când ieșim la pensie, dacă ieșim vreodată.
Dar, revin, om de carieră. Care să se nască pentru a lucra în sistemul public și să moară în el. La naiba, nici chiar așa! Dar, ar trebui să fie dedicat profesiei și implicit Statului, că pentru el lucrează și pentru sprijinul cetățenilor.
Da' de unde, taică, funcționarul public lucrează la Stat din orice alt motiv decât dorința de a fi în slujba cetățeanului. Din nefericire, se spune că ajung în sistemul public cei care nu reușesc în ”privat”. Nici asta nu este adevărat, deși sâmburele de adevăr rodește pe-acolo.
Funcționarul public nu reușește, în ochii cetățeanului, să depășească profilul de lucrător la ghișeu. Acel lucrător care te tratează cu fundul și are un singur gând, când vine ziua de plată.
Funcționarul este o hahaleră care nu respectă pe nimeni și nici nu câștigă respect. În ultima vreme și mai puțin, pentru că se căciulește la ”legea salarizării unice”. Uite, dom`le, numai cu gândul la salariu. Unii nici nu au apucat bine să intre în sistem, că tot bani visează. Dacă nu știați, vă spun eu, în sistemul public nu te îmbogățești!!! Doar dacă faci matrapazlâcuri și trăiești în România, unde nimeni nu te controlează și totul este posibil. Nu câștigă respect pentru că, frecvent, are un șef nesimțit, care nu îl bagă în seamă pe subaltern.
Funcționarul public vrea să fie permanent ȘEF, pentru că NUMAI ȘEFUL POATE. ( a se citi iarăși ce am scris mai sus și abia după continuarea). Da` tu ce lips ai de nu poți, dragă? Aaaaaaa, lipsa de respect totală, pe toate fronturile. Ca să fii respectat și auzit, trebuie să te respecți tu pe tine, mai întâi.
Dacă gândești ”mic”, așa cum fac maoritatea funcționarilor publici, mic rămâi. Ce înseamnă să gândești ”mare”? În nici un caz să aspiri numai la funcție de conducere. Asta e, peste tot există și executanți. Uneori muncești o viață întreagă și tot nu ajungi să șefești. Dar, poți ajunge să fii respectat, admirat, reputat, citat și alte alea. Poți câștiga decent și poți fi mulțumit de ceea ce faci. Totul este să nu visezi cai verzi.
Destinul unei persoane depinde și de ea. Dacă stă și chițăie numai după bani, pierde din vedere alte aspecte mult mai importante. A, să mai spun ceva fără rimă, nu contează sporurile, contează să ai un salariu de bază bun, că băncile nu se uită la sporuri. Contează și ce fel de muncă prestezi. Că dacă stai toată ziua și te scurmi în, pardon, scuzați, cur, de ce vrei salariu mare? Sau dacă ai copii, de ce să iei un salariu mai bun decât unul care n-are, dar trage mai mult decât tine la locul de muncă? Copiii nu sunt o scuză.
Dacă nu vrei să fii funcționar public, nu te obligă nimeni. Dacă ești, atunci încearcă să descoperi mândria de a fi. Nu trebuie să fii rușinea națiunii, nu trebuie să te căciulești. Trebuie să îți știi și limitele.
Da, România încă nu are standarde de performanță clare pentru sistemul public, dar sunt convinsă că, din chinuri, vor ieși și acelea. O să vină și momentul în care copiii vor spune când sunt mici ”vreau să fiu funcționar public”, nu dansatoare, cântăreață, pițipoancă sau băiețaș.
Știți, în engleză există termenul de ”public servant”. Verbul ”to serve” vă spune ceva, că este direct legat de expresia de dinainte? Adică, dacă ești în sistemul public ”servești”. Dacă nu ”servești”, nu primești.
Ia mai serviți, și după cârcotiți!
N.A. Acesta este un post de ”scârbă și obidă”. În perioada următoare, precis va veni și unul ”de bine”. Încă nu este cazul.
luni, 16 martie 2009
Ficțiunea legislativă
Dețin licență artistică pe expresie :)
Păcat că nu și pe ”figment of imagination”, suna mai bine.
Oricum, trăim această ficține zilnic. Nu cred că este nevoie să dau exemple, pentru că ne întâlnim cu ele la tot pasul.
Cel mai mult îmi place când apare (de fapt, emerges from the depths) sub aspect instituțional. Este cea mai simpatică și mai nocivă formă a acestei ficțiuni, părerea mea.
Nu-i așa, ficțiunea se poate baza și pe fapte reale?!
Păcat că nu și pe ”figment of imagination”, suna mai bine.
Oricum, trăim această ficține zilnic. Nu cred că este nevoie să dau exemple, pentru că ne întâlnim cu ele la tot pasul.
Cel mai mult îmi place când apare (de fapt, emerges from the depths) sub aspect instituțional. Este cea mai simpatică și mai nocivă formă a acestei ficțiuni, părerea mea.
Nu-i așa, ficțiunea se poate baza și pe fapte reale?!
joi, 12 martie 2009
Ce pot alții, ce putem noi
... (mă-sa, pardon)
De fapt, cam la asta se reduce tot, dacă e sa-l ascult pe Badea zilnic (asta e, din nefericire cel mai bine prind radio Zu, aș schimba postul, dar nu prea vrea tzava).
Ei, uite că nu e chiar așa.
Ce pot alții:
- să trăiască cu mai puțin stress (pentru că, de exemplu, au învățat să stea frumos la coadă. Dacă te bagi ca boul în fața altuia, nu înseamnă că ești mai capabil, înseamnă că ești un bou nesimțit sau o vacă idioată și ar trebui să zaci în grajd până îți revii sau să mori acolo)
- pot să aibă o viață politică relaxată (în sensul că guvernul se poate schimba de nush câte ori, dar pentru că strămoșii lor au avut grijă să creeze un sistem legal și legislativ solid, care suportă în același timp modificări, dar modificările nu afectează cursul apei, gen o fac să curgă din aval înspre sursă)
- pot să aibă o criză simpatică ( because it is a credit crunch, we lower every price. Adik, poți mânca ieftin, te poți îmbrăca ieftin, poți circula ieftin, orice, numai să meargă economia mai departe și să nu își piardă comercianții vânzările)
- pot să stea supravegheați de camere de luat vederi (pentru că știu că aparent este o violare a intimității, dar când îl bate gândul pe Vasilică să te violeze, nu-l mai bate și a doua oară, pentru că data aia e momentul în care îi dă nenea polițistul cu bastonul peste ceafă)
- pot să trimită petiții, plângeri, reclamații, ori de câte ori drepturile cetățenești au fost încălcate etc etc (pentru că nici la alții funcționarul bășinos de la ghișeu nu își făcea treaba, dar după ce a fost sufocat de hârțoage, a învățat că mai bine își face treaba prevăzută de fișa postului și pleacă în timp util acasă decât să scurme după țigări printre teancurile de maculatură. Pe de altă parte, nici baba Saveta din alte regiuni ale Europei nu plânge la TV degeaba. Aia ia jordia în mână și își cere drepturile. Dar și le cere alături de vecinii ei, care nu au ca preocupare principală cântăritul ochiometric al averilor de peste gard)
- pot să aibă un sistem educațional coerent (vaaai, în alte țări se învață ca să ai și ce să lucrezi mai departe, nu așa, doar ca să ai o hârtie în plus. Culmea! Culmea! Și dacă nu poți, te duci și muncești după ce ai terminat liceul sau chiar mai devreme, decât să visezi că o să apară un nou Ceaușescu care îți asigură un loc la facultatea de zootehnnie).
Ce putem noi:
- să ne plângem de milă
- să ne aducem aminte de destinul nostru și de istoria lacrimogenă a României, pe care NU VREM; DAR DELOC, să o contrazicem
- să ne crizăm înainte de a fi criză
- să ne înjurăm
- să dăm copy-paste la ideile altora și să credem că am descoperit panaceul
- să plătim expați, în loc să angajăm români de-ai noștri, care chiar pot să facă ceva (e mai bine să îi lăsăm să plece, daaaaaaaaaa, ca să muncească pentru alții și noi să primim experți care habar nu au dacă existăm pe hartă sau nu).
Lista poate continua, dar mă plictisește.
Ce am învățat noi de aici?
Cred că nimic. E târziu. Mai cugetați. Eu tot cuget și cred că avem nevoie de o dictatură luminată. Aș închide granițele vreo 3 ani, aș lăsa să ne omorâm între noi (se numește selecție naturală), după care aș vedea ce fac mai departe - cu speranța că nu supraviețuiesc numai sub-umanii.
Sau mai bine aș învăța că o mână întinsă vecinului înseamnă că poate alt vecin vine și mă ajută și pe mine la un moment dat. Și se creează așa un lanț de solidaritate și înțelegere.
Visez.
De fapt, cam la asta se reduce tot, dacă e sa-l ascult pe Badea zilnic (asta e, din nefericire cel mai bine prind radio Zu, aș schimba postul, dar nu prea vrea tzava).
Ei, uite că nu e chiar așa.
Ce pot alții:
- să trăiască cu mai puțin stress (pentru că, de exemplu, au învățat să stea frumos la coadă. Dacă te bagi ca boul în fața altuia, nu înseamnă că ești mai capabil, înseamnă că ești un bou nesimțit sau o vacă idioată și ar trebui să zaci în grajd până îți revii sau să mori acolo)
- pot să aibă o viață politică relaxată (în sensul că guvernul se poate schimba de nush câte ori, dar pentru că strămoșii lor au avut grijă să creeze un sistem legal și legislativ solid, care suportă în același timp modificări, dar modificările nu afectează cursul apei, gen o fac să curgă din aval înspre sursă)
- pot să aibă o criză simpatică ( because it is a credit crunch, we lower every price. Adik, poți mânca ieftin, te poți îmbrăca ieftin, poți circula ieftin, orice, numai să meargă economia mai departe și să nu își piardă comercianții vânzările)
- pot să stea supravegheați de camere de luat vederi (pentru că știu că aparent este o violare a intimității, dar când îl bate gândul pe Vasilică să te violeze, nu-l mai bate și a doua oară, pentru că data aia e momentul în care îi dă nenea polițistul cu bastonul peste ceafă)
- pot să trimită petiții, plângeri, reclamații, ori de câte ori drepturile cetățenești au fost încălcate etc etc (pentru că nici la alții funcționarul bășinos de la ghișeu nu își făcea treaba, dar după ce a fost sufocat de hârțoage, a învățat că mai bine își face treaba prevăzută de fișa postului și pleacă în timp util acasă decât să scurme după țigări printre teancurile de maculatură. Pe de altă parte, nici baba Saveta din alte regiuni ale Europei nu plânge la TV degeaba. Aia ia jordia în mână și își cere drepturile. Dar și le cere alături de vecinii ei, care nu au ca preocupare principală cântăritul ochiometric al averilor de peste gard)
- pot să aibă un sistem educațional coerent (vaaai, în alte țări se învață ca să ai și ce să lucrezi mai departe, nu așa, doar ca să ai o hârtie în plus. Culmea! Culmea! Și dacă nu poți, te duci și muncești după ce ai terminat liceul sau chiar mai devreme, decât să visezi că o să apară un nou Ceaușescu care îți asigură un loc la facultatea de zootehnnie).
Ce putem noi:
- să ne plângem de milă
- să ne aducem aminte de destinul nostru și de istoria lacrimogenă a României, pe care NU VREM; DAR DELOC, să o contrazicem
- să ne crizăm înainte de a fi criză
- să ne înjurăm
- să dăm copy-paste la ideile altora și să credem că am descoperit panaceul
- să plătim expați, în loc să angajăm români de-ai noștri, care chiar pot să facă ceva (e mai bine să îi lăsăm să plece, daaaaaaaaaa, ca să muncească pentru alții și noi să primim experți care habar nu au dacă existăm pe hartă sau nu).
Lista poate continua, dar mă plictisește.
Ce am învățat noi de aici?
Cred că nimic. E târziu. Mai cugetați. Eu tot cuget și cred că avem nevoie de o dictatură luminată. Aș închide granițele vreo 3 ani, aș lăsa să ne omorâm între noi (se numește selecție naturală), după care aș vedea ce fac mai departe - cu speranța că nu supraviețuiesc numai sub-umanii.
Sau mai bine aș învăța că o mână întinsă vecinului înseamnă că poate alt vecin vine și mă ajută și pe mine la un moment dat. Și se creează așa un lanț de solidaritate și înțelegere.
Visez.
vineri, 20 februarie 2009
Irlanda
Tot am vrut să ajung în Irlanda și, până la urmă, asta am făcut.
În primul rând le mulțumesc colegilor care m-au găzduit, deși aveau destule probleme de rezolvat. În al doilea rând, îi mulțumesc găștii de ”exploratori urbani” în compania căreia am dricuit prin Dublin, împrejurimile lui și Belfast.
Scump halatul, totuși! Degeaba salvezi bănuți cu low-cost flights, că orașul te cocoșează ca prețuri. Este mai scump decât Londra, by far.
O capitală care va deveni competitivă, mai ales pentru că ”absoarbe” fonduri structurale de nu se poate - românii interesați să dea cu nasul pe site-urile guvernamentale irlandeze, poate înțeleg și ei de ce ei pot, iar noi nu. De exemplu, garniturile lor de tren noi au costat numai 16 milioane de euroi, în timp ce nenorocitul de pod de la Băneasa, ăla pentru tren, a costat 80 de milioane. Geeeeeez!! Culmea că avem specialiști pentru proiecte, avem imbecili care își bagă banii în buzunare și avem tâmpiți care aranjează achizițiile publice. Gata cu divagația, scuzați limbajul, dar chiar este ultragios și outrageous!
Pub-uri peste pub-uri, concert de muzică irlandeză de Sf. Valentin, balonașe.
Belfast este a once in a lifetime experience and never go back on it, ever again, cel puțin din punctul meu de vedere. Deprimant, semi-industrial și încă nerevenit după ororile pe care le-a trăit. Atmosferă macho, ultra, șovină, xenofobă și rasistă. Dacă vreți să vedeți unde zace cuibul de teroriști europeni, go there. Mie mi s-a zbârlit pielea pe mine. Dacă am ajuns să văd că ETA este bună, că Hamas trebuie să triumfe și alte chestii de genul ăsta, I rest my case...
Back to nicer things, castelul Malahide, la 3 stații de tren de Dublin merită văzut. Merită să ai timp și să te duci într-un tur de țară, ca să îți amortizezi investiția. Probabil mai vara, așa, ca să nu ai surprize mari cu vremea.
Bere scuuuumpăăăăăăăă, Irish coffee și mai scump. Guinness, că doar e locală, sub 5 euro și 10 nu găsești. Berile blonde sar de 6 euro un pint. Whiskey-ul Jamesons, the local pride, 45 de euro sticla la distilerie.
Anyway, merită văzut. A, nu merită să vorbești prea mul în română, sunt foarte mulți de-ai noștri pe acolo și nu toți arată friendly, dacă înțelegi ce vreau să spun...
Feast your eyes cu câteva poze, unele dintre ele courtesy of a colleague, că mie mi-a fost lene.
Călătoriți cât puteți, nu în condiții de 4 stele, că la înghesuială simți cu adevărat viața - zic și eu, deși mi-ar plăcea să am bani și să stau numai în puf :). Cine moare după sarmale, să stea acasă și să se îmbuibe!
P.S. Îi mulțumesc Gospodinei geometrice pentru comentariu, o mai aștept în vizită.
duminică, 11 ianuarie 2009
Criza personalului calificat (ca de obicei)
De data asta scriu despre ce ar trebui să scriu în mod obișnuit pe acest blog.
Ce naiba e cu criza personalului calificat?
Dragi HR-iști, mai schimbați placa. Poate este vorba despre INCAPACITATEA VOASTRĂ; CA RECRUITERI (printre altele) DE A DESCOPERI DINMAREA DE CANDIDAȚI OMUL POTRIVIT PENTRU POSTUL POTRIVIT!!!!
Poate că managerii de HR ar trebui să își amintească de interviurile pe care le-au dat, chiar și anii trecuți, și să vadă unde este buba. NU ESTE POSIBIL CA, LA FIECARE ÎNCEPUT DE AN; SĂ AUZIM ACEEAȘI PLACĂ, STUPIDĂ DEALTFEL: NU AVEM SPECIALIȘTI! Oare chiar nu avem? Dacă nu avem, de ce nu avem?
Poate ar trebui să vă dați demisiile, că oricum luați bani degeaba! Dacă ești manager HR, ar trebui să știi tu răspunsul la dilema asta. Dacă nu îl știi, du-te,tată, la reciclare, la munca de jos, ia lanțul trofic de la capăt, poate descoperi misterul.
Dacă managerul spune așa ceva, înseamnă, în primul rând, că are recrutori imbecili. Din aprox 7 milioane populație activă pe piața muncii, nu se poate să nu găsești specialiști. Că, la munca de jos, nu-ti trebuie (unii cer specialiști și la lipit plicuri). Poate nu sunt pentru că îi respingeți din start, cum că ar avea pretenții prea mari și retenție mică. ĂSTA E CICLUL CARIEREI! CĂ DOAR NU SE CĂSTOREȘTE CU FIRMA!!!
Ca să nu mai spun, dacă sezonul de recrutare durează și în 2009 doar 4 luni, atunci să dea draq dacă mai vrea cineva să vină la voi! Ce țară e aia în care recrutările se țin din martie până în iunie!!!???
Mica confrerie a HR-iștilor dilematici! Ia mai duceți-vă puțin să vă aerisiți de fumurile din cap și o să descoperiți de ce nu aveți specialiști. Un alt motiv ar fi căăăă PE SPECIALIȘTI NU ÎI RECRUTEZI ÎN MASĂ DECÂT DACĂ AI PLAJĂ DE RECRUTARE! ROMÂNIA NU ARE; PENTRU CĂ ACEASTĂ SPECIE MIGREAZĂ SPRE ȚĂRILE MAI CALDE! ȘI PENTRU CĂ NU ȘTIȚI SĂ ÎI DEOSEBIȚI DE PLEAVĂ; NICI SĂ VĂ PURTAȚI CU EI!
Ok, o să revin, m-am mai răcorit puțin.
- nu orice job requires un specialist
- specialistul poate fi treinat din interior
- ca să îl descxoperi, trebuie să deschizi ochii și să lași fumurile
- the open season should be longer, people
- dacă primiți numai piloși, știți că nu primiți neapărat the real stuff
- dacă nu reușiți să realizați target-ul de angajări pe specializări, get a life și duceți-vă să lucrați altceva, sunteți inutili!
Ce naiba e cu criza personalului calificat?
Dragi HR-iști, mai schimbați placa. Poate este vorba despre INCAPACITATEA VOASTRĂ; CA RECRUITERI (printre altele) DE A DESCOPERI DINMAREA DE CANDIDAȚI OMUL POTRIVIT PENTRU POSTUL POTRIVIT!!!!
Poate că managerii de HR ar trebui să își amintească de interviurile pe care le-au dat, chiar și anii trecuți, și să vadă unde este buba. NU ESTE POSIBIL CA, LA FIECARE ÎNCEPUT DE AN; SĂ AUZIM ACEEAȘI PLACĂ, STUPIDĂ DEALTFEL: NU AVEM SPECIALIȘTI! Oare chiar nu avem? Dacă nu avem, de ce nu avem?
Poate ar trebui să vă dați demisiile, că oricum luați bani degeaba! Dacă ești manager HR, ar trebui să știi tu răspunsul la dilema asta. Dacă nu îl știi, du-te,tată, la reciclare, la munca de jos, ia lanțul trofic de la capăt, poate descoperi misterul.
Dacă managerul spune așa ceva, înseamnă, în primul rând, că are recrutori imbecili. Din aprox 7 milioane populație activă pe piața muncii, nu se poate să nu găsești specialiști. Că, la munca de jos, nu-ti trebuie (unii cer specialiști și la lipit plicuri). Poate nu sunt pentru că îi respingeți din start, cum că ar avea pretenții prea mari și retenție mică. ĂSTA E CICLUL CARIEREI! CĂ DOAR NU SE CĂSTOREȘTE CU FIRMA!!!
Ca să nu mai spun, dacă sezonul de recrutare durează și în 2009 doar 4 luni, atunci să dea draq dacă mai vrea cineva să vină la voi! Ce țară e aia în care recrutările se țin din martie până în iunie!!!???
Mica confrerie a HR-iștilor dilematici! Ia mai duceți-vă puțin să vă aerisiți de fumurile din cap și o să descoperiți de ce nu aveți specialiști. Un alt motiv ar fi căăăă PE SPECIALIȘTI NU ÎI RECRUTEZI ÎN MASĂ DECÂT DACĂ AI PLAJĂ DE RECRUTARE! ROMÂNIA NU ARE; PENTRU CĂ ACEASTĂ SPECIE MIGREAZĂ SPRE ȚĂRILE MAI CALDE! ȘI PENTRU CĂ NU ȘTIȚI SĂ ÎI DEOSEBIȚI DE PLEAVĂ; NICI SĂ VĂ PURTAȚI CU EI!
Ok, o să revin, m-am mai răcorit puțin.
- nu orice job requires un specialist
- specialistul poate fi treinat din interior
- ca să îl descxoperi, trebuie să deschizi ochii și să lași fumurile
- the open season should be longer, people
- dacă primiți numai piloși, știți că nu primiți neapărat the real stuff
- dacă nu reușiți să realizați target-ul de angajări pe specializări, get a life și duceți-vă să lucrați altceva, sunteți inutili!
miercuri, 19 noiembrie 2008
Marketizare și rușine
m
Ce e mai sus nu este neapărat frumos, dar arată că alte popoare își păstrează tradițiile și mai știu să și marketizeze cu tupeu, deși probabil că nu este nimic spectaculos de văzut - de exemplu, schimbarea gărzii de la Buckingham.
Altceva e rușinos, probabil că o să vă dați seama despre ce vorbesc.
După ce vedeți poza, puteți să vedeți și în ce limbi sunt scrise anunțurile.
No comment.
Ce e mai sus nu este neapărat frumos, dar arată că alte popoare își păstrează tradițiile și mai știu să și marketizeze cu tupeu, deși probabil că nu este nimic spectaculos de văzut - de exemplu, schimbarea gărzii de la Buckingham.
Altceva e rușinos, probabil că o să vă dați seama despre ce vorbesc.
După ce vedeți poza, puteți să vedeți și în ce limbi sunt scrise anunțurile.
No comment.
luni, 17 noiembrie 2008
Ce să ...
... UIȚI când pleci în străinătate pentru mai mult timp:
- că acasă ești ”cineva” (poți să-ți a anumite situații, expres prevăzute de codul manierelor și de codul snobilor)
- că ai experiență de lucru (oricum, dacă nu ești din țara respectivă, s-ar putea să nu te poți încadra ca skill-uri nici la serviciul de salubritate)
- că te aștepta mașina la scara blocului (sau a vilei)
- că timpul este relativ (este relativ numai pentru băștinași, pentru tine este ceva de genul ”secunda dinaintea momentului în care trebuia să fii undeva”)
... NU UIȚI, în aceleași circumstanțe date:
- că banii sunt limitați, dar nu atât de limitați încât să nu-ți ăndeplinești obligațiile și să nu-ți faci o plăcere
- că dacă mai ești printre peers, mai bine încerci să ”stick with them”, așa cum sunt, în loc să-i șuntezi
- că ai 7 ani de acasă sau dacă nu ai (moi, la 6 ani am început școala :)), poți să suplinești prin good nature
- că, dacă ai calități, precis vor fi observate de cei din jur, fără să te agiți prea tare să te afirmi
- că nu banii îl fac pe om, ci omul banii
- că familia de acasă te iubește și nu te va lăsa la greu
- să zâmbești cât mai mult, pentru că altfel pierzi ocazii pe care nu le mai recuperezi și, totodată, un zâmbet îți face și ție ziua frumoasă, dar și celor din jur.
Probabil că sunt mai multe de enumerat, dar mă mulțumesc cu atât.
To embellish the site, please find ”attached” the picture at the top of the page.
duminică, 21 septembrie 2008
Limbaj de șef - decriptare
Tu nu ai nimic de făcut? - și dacă ai, stai liniștit/ă, înseamnă că vrea să îți dea sarcini în plus și nu, nu poți să te sustragi.
Să vii la mine în birou mâine, la prima oră - să dea naiba să nu te duci la prima oră! Chiar dacă șeful nu e de găsit când ai nevoie, dacă are el nevoie de tine, acolo să fii. Nu, nu îi pasă de sfertul academic.
Bravo, să o ții așa mai departe - nu te ambala, zâmbește cu colțul gurii și pregătește-te de război, precis are idei cu ce sa-ți mai dea să faci în plus.
Gata, te dau afară - smiorcăie-te și spune că nu mai faci niciodată. Sau dă-ți demisia în secunda următoare, cu formula-cheie: Ba nu mă dai afară, că plec eu! M-am săturat de tine și ifosele tale!
Nu vrei să ieșim la o cafea? - nu vrei să ieșiți, doar dacă ești sigur/ă că după cafea vă căsătoriți rapid, te întreține sau ai unde sa te muți cu job-ul și o să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți.
Ai liber mâine - super, dar fii pregătit/ă să răspunzi la telefoane neașteptate și să plătești din greu pentru ”greșeala” de a fi acceptat mărinimia șefului.
Va urma
Să vii la mine în birou mâine, la prima oră - să dea naiba să nu te duci la prima oră! Chiar dacă șeful nu e de găsit când ai nevoie, dacă are el nevoie de tine, acolo să fii. Nu, nu îi pasă de sfertul academic.
Bravo, să o ții așa mai departe - nu te ambala, zâmbește cu colțul gurii și pregătește-te de război, precis are idei cu ce sa-ți mai dea să faci în plus.
Gata, te dau afară - smiorcăie-te și spune că nu mai faci niciodată. Sau dă-ți demisia în secunda următoare, cu formula-cheie: Ba nu mă dai afară, că plec eu! M-am săturat de tine și ifosele tale!
Nu vrei să ieșim la o cafea? - nu vrei să ieșiți, doar dacă ești sigur/ă că după cafea vă căsătoriți rapid, te întreține sau ai unde sa te muți cu job-ul și o să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți.
Ai liber mâine - super, dar fii pregătit/ă să răspunzi la telefoane neașteptate și să plătești din greu pentru ”greșeala” de a fi acceptat mărinimia șefului.
Va urma
duminică, 25 mai 2008
Sunt asertiv şi mă tratez
Da, am studiat principiile asertivităţii, basics. Şi nu, nu-mi place cuvântul, dar îmi place ce exprimă.
Ce înseamnă să fii asertiv?
Înseamnă să ai o anumită atitudine faţă de cei din jurul tău, dar şi faţă de tine. Înseamnă să ştii să socializezi într-un mod plăcut, să nu te crezi cocoşelul de pe gard, singurul muzicant din ogradă, să acorzi respect şi atenţie, să comunici pozitiv.
Înseamnă să nu îţi fie ruşine să recunoşti că ai greşit, ai uitat sau nu ştii ceva.
A fi asertiv nu înseamnă că eşti pasiv, nici agresiv (am mai auzit confuzii de genul acesta).
Asertivitatea, însă, ca pasivitatea sau agresivitatea, ar trebui să fie şi ea naturală. Din păcate NU este. Şi dacă din când în când se mai naşte câte un asertiv, na, că are grijă lumea să-l facă praf sau se tratează singur cu o doză de agresivitate.
Era doar o mică introducere în tematică, keep it in your mind şi act upon it :)
luni, 12 mai 2008
Viaţa...ca un joc sau ca ce vrem noi
Viaţa este ceea ce ţi se întâmplă în timp ce îţi faci planuri.
Viaţa este ceea ce ţi se întâmplă în tot timpul în care proiectezi, te agiţi, te revolţi, respiri, gândeşti.
Sunt parafrazări ne-amuzante, asta este.
E tare greu să te trezeşti din visul că cineva e mereu lângă tine, că "ai spatele asigurat", e tare greu să fii adult.
Unii suntem adulţi de la naştere, alţii prin formaţie, alţii datorită contextului etc. Hai să ne mai şi jucăm.
Eu descopăr jocul, deşi nu am avut plăcerea lui. Am fost încrâncenată. Mai sunt încă. Ştiu că fără, nu se poate trăi nici "vital", nici profesional.
Şi oboseala este un joc. Poţi să o susţii sau te laşi copleşit?
Vreau să introduc noţiunea de "oboseală constructivă". Ridic provocarea sintetizării conceptului, aştept feed-back :)
Viaţa este ceea ce ţi se întâmplă în tot timpul în care proiectezi, te agiţi, te revolţi, respiri, gândeşti.
Sunt parafrazări ne-amuzante, asta este.
E tare greu să te trezeşti din visul că cineva e mereu lângă tine, că "ai spatele asigurat", e tare greu să fii adult.
Unii suntem adulţi de la naştere, alţii prin formaţie, alţii datorită contextului etc. Hai să ne mai şi jucăm.
Eu descopăr jocul, deşi nu am avut plăcerea lui. Am fost încrâncenată. Mai sunt încă. Ştiu că fără, nu se poate trăi nici "vital", nici profesional.
Şi oboseala este un joc. Poţi să o susţii sau te laşi copleşit?
Vreau să introduc noţiunea de "oboseală constructivă". Ridic provocarea sintetizării conceptului, aştept feed-back :)
vineri, 2 mai 2008
1 MAI
A venit şi a trecut.
Ca de obicei.
Îmi place Johnny Răducanu, l-am auzit întâmplător la Antena 1, la emisiunea lui Capatos - nesuferit personaj, îl salvează invitaţii, de multe ori. Păcat că nu l-aţi ascultat, unom care vrea, ştie şi îi place să cânte. Pentru mine, întotdeauna a fost simpluţ. Dar să dea naiba dacă nu este simpatic şi inteligent. Poate vârsta te face mai mishto, nu ştiu, dar chiar cred că este un om cu care ai putea vorbi două zile pe puţin şi nu ai ajunge decât la concluzia că mai sunt multe lucruri nediscutate.
Am fost la ivrit. Îmi pare foarte bine. Am sărbătorit învăţând. Din nefericire, astăzi s-a comemorat şi ziua Holocaustului. Am discutat şi despre asta, ne-am adus aminte de ce am auzit de la familii, cunoştinţe, am comentat, am discutat despre lume, trend-uri, viaţă.
Nu regret că nu am fost la grătar, regret că am avut reţineri în a mă duce la cursurile de astăzi. Pentru că este ceea ce mi-am dorit. Acolo este, pentru mine, într-un fel, ştaim habaita (nu e corect, dar aşa e la începători) cum de am putut să mă gândesc că nu mă duc haiom... Am mai montat şi alte persoane şi tot ne-am întâlnit.
Am fost şi la bar, că trebuia să ne simţim şi noi puţin liberi. Sliha, nu este foarte cuşer să sărbătoreşti, mai ales că 1 mai nu este o zi veselă. Pentru cine nu ştie, ar trebui să pună mâna pe un ziar, măcar, să descopere că pentru această zi liberă au murit oameni, nu neapărat în zilele noastre. Dar, alţii au murit, iar noi nu ştiu dacă ne aducem aminte de ei şi de ce au vrut să schimbe.
Sper că aţi avut familia aproape, măcar la suflet aproape. Sper că v-aţi văzut cu prietenii sau că v-aţi odihnit.
Pentru aceste zile libere vom plăti, nici o grijă. Măcar să simtă toţi că a meritat.
Pentru mine a meritat, pentru că ştiu că nu am greşit în cel puţin una dintre alegerile mele. Drumul este lung şi anevoios, dar compania este interesantă şi veselă, de cele mai multe ori. Nu aţi înţeles nimic, dar nu contează. Focus on your target!
Pentru că mi s-a reproşat astăzi, mă simt obligată să răspund cam în aceeaşi notă :), a se vedea mai jos:
אנ' חושבת ולו רוצ לעשות
A fost o zi bună,
ל'לה זוב!
Ca de obicei.
Îmi place Johnny Răducanu, l-am auzit întâmplător la Antena 1, la emisiunea lui Capatos - nesuferit personaj, îl salvează invitaţii, de multe ori. Păcat că nu l-aţi ascultat, unom care vrea, ştie şi îi place să cânte. Pentru mine, întotdeauna a fost simpluţ. Dar să dea naiba dacă nu este simpatic şi inteligent. Poate vârsta te face mai mishto, nu ştiu, dar chiar cred că este un om cu care ai putea vorbi două zile pe puţin şi nu ai ajunge decât la concluzia că mai sunt multe lucruri nediscutate.
Am fost la ivrit. Îmi pare foarte bine. Am sărbătorit învăţând. Din nefericire, astăzi s-a comemorat şi ziua Holocaustului. Am discutat şi despre asta, ne-am adus aminte de ce am auzit de la familii, cunoştinţe, am comentat, am discutat despre lume, trend-uri, viaţă.
Nu regret că nu am fost la grătar, regret că am avut reţineri în a mă duce la cursurile de astăzi. Pentru că este ceea ce mi-am dorit. Acolo este, pentru mine, într-un fel, ştaim habaita (nu e corect, dar aşa e la începători) cum de am putut să mă gândesc că nu mă duc haiom... Am mai montat şi alte persoane şi tot ne-am întâlnit.
Am fost şi la bar, că trebuia să ne simţim şi noi puţin liberi. Sliha, nu este foarte cuşer să sărbătoreşti, mai ales că 1 mai nu este o zi veselă. Pentru cine nu ştie, ar trebui să pună mâna pe un ziar, măcar, să descopere că pentru această zi liberă au murit oameni, nu neapărat în zilele noastre. Dar, alţii au murit, iar noi nu ştiu dacă ne aducem aminte de ei şi de ce au vrut să schimbe.
Sper că aţi avut familia aproape, măcar la suflet aproape. Sper că v-aţi văzut cu prietenii sau că v-aţi odihnit.
Pentru aceste zile libere vom plăti, nici o grijă. Măcar să simtă toţi că a meritat.
Pentru mine a meritat, pentru că ştiu că nu am greşit în cel puţin una dintre alegerile mele. Drumul este lung şi anevoios, dar compania este interesantă şi veselă, de cele mai multe ori. Nu aţi înţeles nimic, dar nu contează. Focus on your target!
Pentru că mi s-a reproşat astăzi, mă simt obligată să răspund cam în aceeaşi notă :), a se vedea mai jos:
אנ' חושבת ולו רוצ לעשות
A fost o zi bună,
ל'לה זוב!
miercuri, 30 aprilie 2008
(D)Eficienţă de stat
Haiom* :) m-am distrat copios, la Agnţia locală de colectare a taxelor şi impozitelor Sector...ăl mai cu motz.
Aveam nevoie de o nenorocită de adeverinţă, cum că nu aş figura cu datorii către Stat.
De fapt, distracţia a început săptămâna trecută, când am sunat la Informaţii - 931, dipă care am obţinut numărul de telefon necesar, după care am sunat la sector şi mi s-a indicat să mă duc undeva, în clădirea în care este şi ANAF-ul, dar şi Direcţia generală de taxe şi impozite, pentru a face rost de adeverinţă.
Bine, am ajuns acolo, unde mai că mi s-a râs în nas. Chipurile eu nu ştiam ce vreau. Ok, oi fi prea blondă, nu contest, dar n-am înţele atitudinea mai mult decât scârboasă a funcţionarelor. Era evident că nu nimerisem bine, dar nici nu ştiam unde ar trebui să ajung. Tănţicile nu au vrut să îmi indice locul corect, aşa că am luat-o prin eliminare.
Am ajuns pe strada Roma, tocmai la pauza de prânz, care durează de la 13 fix, da' fix!, până la 15. De ce nu plecaţi direct home, măi, că de la 3 la 4 juma' numa' muncă nu se poate spune că mai faceţi!!!!!
So, m-am dus astăzi, până în pauza de prânz.
Ca la toate instituţiile de gen, biroul de Informaţii este conjunct cu Registratura, dar, tan-tan, persoana care dă informaţii nu este "relaţiile cu publicul", este registratoarea. 2 în 1.
Iau cererea, o completez, după care sunt trimisă la ghişeul4/5. Sin fericire nu era coadă. Acolo, în mod normal, ar trebui să se şi încehie periplul.
Dar nuuuuuuu, de acolo, înarmată cu 2 exemplare printate de adeverinţă, pe care e scris cu pixul "nu figurează cu debite", trebuie să ajung la camera 6. Sprea care nu există indicator, dar, cu un simţ birocratic şi olfactiv deosebit, o dibuiesc numaidecât. Doamna de jurnă e afară, cu o prietenă, se pupă şi bârfesc. Eu crerdeam că stau la coadă. Când văd că nu mişcă nimic, dau să intru în birou. Atunci vine şi doamna, care îmi face loc, curtenitor, pe uşă.
Ia hârţoagele şi, fără să verifice vreun catastif, vreo bază de date, scrie also"nu figurează cu debite", dă cu bifa etc. Mistic...
Ulterior, trebuie să ajung, cu aceleaşi hârtiuţw, la ghişeul 20. Acolo, un nenea cu mutră de plotoner face... ... un X-uleţ pe exemplarul de înregistrat. Coooooooool man! Şi mă expediază la Registratură.
Again, la the R place, domnişoara PR sau ce-o fi îmi cere 1 leu şi îmi dă una dintre hârtiuţe.
The circle is complete!!! M-am integrat în absolut, chiar şi acum, când scriu toate astea, simt atingerea divină a funcţionariatului public de ghişeu.
Reguli:
1) Răbdare, neapărat, it's a fucking must!! Asemenea "distracţii" nu sunt pentru "nervoşi".
2) Temeritate, dorinţă de a descoperi lucruri noi, nu se ştie prin ce "realm-uri" şi "turf-uri" o să circuli.
3) Rezistenţă deosebită la floră, faună şi factori alergenici.
4) În funcţie de sector, lucrurile stau mai bine sau mai prost dpdv look şi ambianţă. Din nefericire, (d)eficienţa nu suportă schimbări majore.
Tehenu*, people, aşa cum am făcut şi eu astăzi. Sau, mai bine să nu aveţi nevoie!
N.a: Just for fun- haiom equals today, tehenu equals enjoy. I am so evil!
Aveam nevoie de o nenorocită de adeverinţă, cum că nu aş figura cu datorii către Stat.
De fapt, distracţia a început săptămâna trecută, când am sunat la Informaţii - 931, dipă care am obţinut numărul de telefon necesar, după care am sunat la sector şi mi s-a indicat să mă duc undeva, în clădirea în care este şi ANAF-ul, dar şi Direcţia generală de taxe şi impozite, pentru a face rost de adeverinţă.
Bine, am ajuns acolo, unde mai că mi s-a râs în nas. Chipurile eu nu ştiam ce vreau. Ok, oi fi prea blondă, nu contest, dar n-am înţele atitudinea mai mult decât scârboasă a funcţionarelor. Era evident că nu nimerisem bine, dar nici nu ştiam unde ar trebui să ajung. Tănţicile nu au vrut să îmi indice locul corect, aşa că am luat-o prin eliminare.
Am ajuns pe strada Roma, tocmai la pauza de prânz, care durează de la 13 fix, da' fix!, până la 15. De ce nu plecaţi direct home, măi, că de la 3 la 4 juma' numa' muncă nu se poate spune că mai faceţi!!!!!
So, m-am dus astăzi, până în pauza de prânz.
Ca la toate instituţiile de gen, biroul de Informaţii este conjunct cu Registratura, dar, tan-tan, persoana care dă informaţii nu este "relaţiile cu publicul", este registratoarea. 2 în 1.
Iau cererea, o completez, după care sunt trimisă la ghişeul4/5. Sin fericire nu era coadă. Acolo, în mod normal, ar trebui să se şi încehie periplul.
Dar nuuuuuuu, de acolo, înarmată cu 2 exemplare printate de adeverinţă, pe care e scris cu pixul "nu figurează cu debite", trebuie să ajung la camera 6. Sprea care nu există indicator, dar, cu un simţ birocratic şi olfactiv deosebit, o dibuiesc numaidecât. Doamna de jurnă e afară, cu o prietenă, se pupă şi bârfesc. Eu crerdeam că stau la coadă. Când văd că nu mişcă nimic, dau să intru în birou. Atunci vine şi doamna, care îmi face loc, curtenitor, pe uşă.
Ia hârţoagele şi, fără să verifice vreun catastif, vreo bază de date, scrie also"nu figurează cu debite", dă cu bifa etc. Mistic...
Ulterior, trebuie să ajung, cu aceleaşi hârtiuţw, la ghişeul 20. Acolo, un nenea cu mutră de plotoner face... ... un X-uleţ pe exemplarul de înregistrat. Coooooooool man! Şi mă expediază la Registratură.
Again, la the R place, domnişoara PR sau ce-o fi îmi cere 1 leu şi îmi dă una dintre hârtiuţe.
The circle is complete!!! M-am integrat în absolut, chiar şi acum, când scriu toate astea, simt atingerea divină a funcţionariatului public de ghişeu.
Reguli:
1) Răbdare, neapărat, it's a fucking must!! Asemenea "distracţii" nu sunt pentru "nervoşi".
2) Temeritate, dorinţă de a descoperi lucruri noi, nu se ştie prin ce "realm-uri" şi "turf-uri" o să circuli.
3) Rezistenţă deosebită la floră, faună şi factori alergenici.
4) În funcţie de sector, lucrurile stau mai bine sau mai prost dpdv look şi ambianţă. Din nefericire, (d)eficienţa nu suportă schimbări majore.
Tehenu*, people, aşa cum am făcut şi eu astăzi. Sau, mai bine să nu aveţi nevoie!
N.a: Just for fun- haiom equals today, tehenu equals enjoy. I am so evil!
duminică, 20 aprilie 2008
1000 de vizitatori
Cândva, în decursul acestei seri-nopţi, am atins pragul "critic" de 1000 de vizitatori.
Am cam ratat momentul, pentru că am privit la 1001. Înseamnă că nu mă iubeşte :).
Nu-i nimic, eu tot sunt bucuroasă pentru vizite, sprijin, prietenie, vă mulţumesc şi vă aştept în continuare!!
La mulţi ani!
Am cam ratat momentul, pentru că am privit la 1001. Înseamnă că nu mă iubeşte :).
Nu-i nimic, eu tot sunt bucuroasă pentru vizite, sprijin, prietenie, vă mulţumesc şi vă aştept în continuare!!
La mulţi ani!
sâmbătă, 5 aprilie 2008
Specialiştii, bată-i vina!
De ani de zile firmele de recrutare, multi-naşionalele etc se plâng de "lipsa de specialişti" în diverse domenii.
Ok, soluţii de retenţie, formare şi menţinere a specialiştilor nu oferă nimeni.
Târgurile de job-uri demonstrează că, de fapt, cererea pentru această categorie este redusă (sau, dacă nu-i "produce" nimeni nu mai este nevoie?), preponderente fiind ofertele pentru studii medii sau pentru muncitori calificaţi sau necalificaţi.
A, soluţia din 2008 este, conform uni ziar, "repatrierea" rromilor din Spania şi Italia, precum şi ofertarea agresivă pentru muncitorii din domeniul construcţiilor.
Are u 4 real, people? Pui muncitorul să-ţi facă, de exemplu, o re-brănduire??????
Da, aş vrea să ştiu dacă cineva va emite o soluţie reală pentru criză. Personal, nu cred că este numai lipsă de specialişti, este lipsă de personal calificat şi motivat, în acelaşi timp. Este lipsă de dorinţă de muncă, dar sunt pretenţii perpetue pentru salariu mărit, concediu prelungit şi bonusuri.
Ok, soluţii de retenţie, formare şi menţinere a specialiştilor nu oferă nimeni.
Târgurile de job-uri demonstrează că, de fapt, cererea pentru această categorie este redusă (sau, dacă nu-i "produce" nimeni nu mai este nevoie?), preponderente fiind ofertele pentru studii medii sau pentru muncitori calificaţi sau necalificaţi.
A, soluţia din 2008 este, conform uni ziar, "repatrierea" rromilor din Spania şi Italia, precum şi ofertarea agresivă pentru muncitorii din domeniul construcţiilor.
Are u 4 real, people? Pui muncitorul să-ţi facă, de exemplu, o re-brănduire??????
Da, aş vrea să ştiu dacă cineva va emite o soluţie reală pentru criză. Personal, nu cred că este numai lipsă de specialişti, este lipsă de personal calificat şi motivat, în acelaşi timp. Este lipsă de dorinţă de muncă, dar sunt pretenţii perpetue pentru salariu mărit, concediu prelungit şi bonusuri.
duminică, 23 martie 2008
Job is Like a Box of Locum
Când eşti la facultate vrei "să te faci mare" şi să găseşti un job cât mai bun. De fapt, pe mulţi îi "roade" dorinţa" de a munci, de a face altceva decât să înveţe.
Când ai job, îţi aduci aminte cu nostalgie de facultate, liceu... de trezit la ora 14 fără griji, numai cu bunica urlând în faţa uşii "iar ai chiulit de la cursuri, mamă! Ce-o să faci când o să lucrezi!" - "lasă-mă, dragă, în pace, că văd eu! Şi există şi concediu medical, na!".
Probabil că generaţiile mai tinere nu ştiu despre ce vorbesc, pentru că ei lucrează din timpul facultăţii. Este de admirat, dar şi de comentat (mai pe larg într-un post special). Pe vremea mea părinţii insistau să te ţii numai de carte. Oricum, angajatorii nu apreciau că tu speli mese la un bar şi te duci la facultate. Asta nu era o experienţă relevantă.
Anyway, job-ul are nişte caracteristici care nu se schimbă, indiferent de locul unde se află:
- este dur, dar şi maleabil, în acelaşi timp
- îţi mai şi "rupi dinţii" în el din când în când, de parcă ai da de un fistic sau o alună
- este glazurat, "şpriţat", "pudrat", iar dedesubt poţi găsi o surpriză
- poate avea un conţinut ridicat de cacao. Unii sunt alergici, altora le place, alţii nu suportă.
Locum-ul este foarte bine cunnoscut, de fapt. La noi, era doar verde, roşu, roz, mai puţin esenţe, mult zahăr pudră.
Ulterior, personal l-am descoperit pe cel din străinătate. Mult mai scump, mai aspectuos.
Sincer, nu îmi place decât în rare momente. Dar uneori este necesar, poate dacă nimereşti bucăţica care-ţi place, vrei tot box-ul. Aş prefera să inventez unul cu gust de brânză. La urma-urmei, fiecare nimereşte ce locum poate, că de-aia e cutia plină. Poate schimba gustul, brand-ul, culoarea.
Important este să ştii că cutia (scuzaţi cacofonia) te va urmări aproape toată viaţa. Şi că, măcar din politeţe, trebuie să guşti.
Când ai job, îţi aduci aminte cu nostalgie de facultate, liceu... de trezit la ora 14 fără griji, numai cu bunica urlând în faţa uşii "iar ai chiulit de la cursuri, mamă! Ce-o să faci când o să lucrezi!" - "lasă-mă, dragă, în pace, că văd eu! Şi există şi concediu medical, na!".
Probabil că generaţiile mai tinere nu ştiu despre ce vorbesc, pentru că ei lucrează din timpul facultăţii. Este de admirat, dar şi de comentat (mai pe larg într-un post special). Pe vremea mea părinţii insistau să te ţii numai de carte. Oricum, angajatorii nu apreciau că tu speli mese la un bar şi te duci la facultate. Asta nu era o experienţă relevantă.
Anyway, job-ul are nişte caracteristici care nu se schimbă, indiferent de locul unde se află:
- este dur, dar şi maleabil, în acelaşi timp
- îţi mai şi "rupi dinţii" în el din când în când, de parcă ai da de un fistic sau o alună
- este glazurat, "şpriţat", "pudrat", iar dedesubt poţi găsi o surpriză
- poate avea un conţinut ridicat de cacao. Unii sunt alergici, altora le place, alţii nu suportă.
Locum-ul este foarte bine cunnoscut, de fapt. La noi, era doar verde, roşu, roz, mai puţin esenţe, mult zahăr pudră.
Ulterior, personal l-am descoperit pe cel din străinătate. Mult mai scump, mai aspectuos.
Sincer, nu îmi place decât în rare momente. Dar uneori este necesar, poate dacă nimereşti bucăţica care-ţi place, vrei tot box-ul. Aş prefera să inventez unul cu gust de brânză. La urma-urmei, fiecare nimereşte ce locum poate, că de-aia e cutia plină. Poate schimba gustul, brand-ul, culoarea.
Important este să ştii că cutia (scuzaţi cacofonia) te va urmări aproape toată viaţa. Şi că, măcar din politeţe, trebuie să guşti.
vineri, 29 februarie 2008
Vietăţi
miercuri, 20 februarie 2008
Overqualified = Disqualified?!
M-am tot întrebat ce vrea să însemne că un angajat sau un candidat este "overqualified". Asta, până când mi s-a spus şi mie acelaşi lucru.
Crap! Ştiam eu că angajatorilor le plac numai "prospăturile", adică personajele care suportă să treacă prin procedura de "spălare a creierului".
Dacă ştii mai mult de o limbă străină, s-ar putea să ai probleme. Este adevărat că orice cetăţean al Uniunii europene ar trebui să ştie cel puţin două limbi de circulaţie din Uniune. Dar, what the Hell, şi româna este o limbă europeană, nu-i aşa?
Aşa, ce se întâmplă dacă o persoană ştie mai multe decât colegii săi? Probabil că va fi apreciată parţial, atât de şefi, cât şi decolegi. Dar, la un moment dat tot i se va spune că ştie cam prea multe.
Şi ce este aşa de rău să ştii mai multe decât ceilalţi? La urma-urmei, dincolo de realizările personale, ceea ce ştii contează pentru rezultatele echipei din care faci parte.
Da, cineva care ştie ceva în plus, la modul real, nu doar declarativ, ar trebui să primească şi mai mulţi bani. Am observat trend-ul, dacă ştii mai mult eşti un neavenit.
Nu, nu este invidie. It2s a known fact: dacă ştii, s-ar putea să urmăreşti ceva mai bun decât în cadrarea în turmă. Dacă ştii mai mult înaiinte de a fi angajat, eşti o ameninţare.
Majoritatea angajatorilor, în loc să se gândească la oportunităţile create de posibilitatea de a avea un angajat mai bine pregătit (de la mama lui de-acasă), se gândesc la costurile suplimentare.
Până la urmă ce suntem, oameni sau bunuri?
Overqualification chipurile a devenit un defect. Sună aşa de negativ! Deşi ar trebui să tragă un semnal de alarmă: de ce nu-l angajez pe ăsta care ştie deja o groaya de chestii, în loc să mai plătesc pentru pregătirea unuia care nu ştie şi nici nu ştiu clar dacă va da rezultate în urma training-ului?
Aşa cum am scris în titlu, în zilele noastre overqualified means disqualified. I wonder why.
Aştept comentarii, people :)
Crap! Ştiam eu că angajatorilor le plac numai "prospăturile", adică personajele care suportă să treacă prin procedura de "spălare a creierului".
Dacă ştii mai mult de o limbă străină, s-ar putea să ai probleme. Este adevărat că orice cetăţean al Uniunii europene ar trebui să ştie cel puţin două limbi de circulaţie din Uniune. Dar, what the Hell, şi româna este o limbă europeană, nu-i aşa?
Aşa, ce se întâmplă dacă o persoană ştie mai multe decât colegii săi? Probabil că va fi apreciată parţial, atât de şefi, cât şi decolegi. Dar, la un moment dat tot i se va spune că ştie cam prea multe.
Şi ce este aşa de rău să ştii mai multe decât ceilalţi? La urma-urmei, dincolo de realizările personale, ceea ce ştii contează pentru rezultatele echipei din care faci parte.
Da, cineva care ştie ceva în plus, la modul real, nu doar declarativ, ar trebui să primească şi mai mulţi bani. Am observat trend-ul, dacă ştii mai mult eşti un neavenit.
Nu, nu este invidie. It2s a known fact: dacă ştii, s-ar putea să urmăreşti ceva mai bun decât în cadrarea în turmă. Dacă ştii mai mult înaiinte de a fi angajat, eşti o ameninţare.
Majoritatea angajatorilor, în loc să se gândească la oportunităţile create de posibilitatea de a avea un angajat mai bine pregătit (de la mama lui de-acasă), se gândesc la costurile suplimentare.
Până la urmă ce suntem, oameni sau bunuri?
Overqualification chipurile a devenit un defect. Sună aşa de negativ! Deşi ar trebui să tragă un semnal de alarmă: de ce nu-l angajez pe ăsta care ştie deja o groaya de chestii, în loc să mai plătesc pentru pregătirea unuia care nu ştie şi nici nu ştiu clar dacă va da rezultate în urma training-ului?
Aşa cum am scris în titlu, în zilele noastre overqualified means disqualified. I wonder why.
Aştept comentarii, people :)
joi, 14 februarie 2008
Radio-şanţ non-stop
Scurt de tot: ca să găseşti un job, trebuie neapărat să postezi la Radio-şanţ.
Nu foarte dramatic, ci doar un hint: caut ceva mai bun.
Bine, de-aici vor începe tot felul de discuţii: dar de ce nu mai vrei acolo, nu mai e bine, vaaai, da' parcă îţi plăcea!, ne-ai dezamăgit, dacă şi tu spui că nu-ţi mai e bine...
Foarte multe comentarii, prea multe de altfel. Fiecare e cu viaţa lui. Nu-i aşa?
Pozitiv este faptul că toţi, absolut toţi îşi vor da cu părerea. După care vorba se va răspândi: cutare caută ceva. Nu înseamnă că reclama va fi pozitivă, dar dacă eşti constant în gura lumii, s-ar putea să iasă ceva.
Mi-a arătat cineva, acum o oră, un mic discurs de pe youtube. Foarte mishto concluzia, de fapt o ştiam, dar sunt puţini cei care înţeleg: trebuie să faci ceea ce îţi place, trebuie să cauţi ceea ce îţi place, numai atunci vei putea să dai ceea ce poţi şi te vei simţi împlinit. Ceva de genul ăsta era susţinut de un om care tocmai demonstra medicilor că trăieşte al nush câtelea an după ce fusese diagnosticat cu cancer de pancreas.
Eu nu am cancer, aşa m-am născut, cu dorinţa de a-mi găsi locul în viaţă. Cel pe care îl vreau eu. Poate mă ajută cineva, puţin, să-l găsesc. Oricum, locul acela mă aşteaptă. Sunt sigură de asta. Şi mai cred că dacă nu l-am găsit imediat înseamnă că se va reactualiza cu indicele inflaţiei şi voi primi şi dobândă pentru timpul în care l-am căutat.
Poate e chiar sub nasul meu :)
Nu foarte dramatic, ci doar un hint: caut ceva mai bun.
Bine, de-aici vor începe tot felul de discuţii: dar de ce nu mai vrei acolo, nu mai e bine, vaaai, da' parcă îţi plăcea!, ne-ai dezamăgit, dacă şi tu spui că nu-ţi mai e bine...
Foarte multe comentarii, prea multe de altfel. Fiecare e cu viaţa lui. Nu-i aşa?
Pozitiv este faptul că toţi, absolut toţi îşi vor da cu părerea. După care vorba se va răspândi: cutare caută ceva. Nu înseamnă că reclama va fi pozitivă, dar dacă eşti constant în gura lumii, s-ar putea să iasă ceva.
Mi-a arătat cineva, acum o oră, un mic discurs de pe youtube. Foarte mishto concluzia, de fapt o ştiam, dar sunt puţini cei care înţeleg: trebuie să faci ceea ce îţi place, trebuie să cauţi ceea ce îţi place, numai atunci vei putea să dai ceea ce poţi şi te vei simţi împlinit. Ceva de genul ăsta era susţinut de un om care tocmai demonstra medicilor că trăieşte al nush câtelea an după ce fusese diagnosticat cu cancer de pancreas.
Eu nu am cancer, aşa m-am născut, cu dorinţa de a-mi găsi locul în viaţă. Cel pe care îl vreau eu. Poate mă ajută cineva, puţin, să-l găsesc. Oricum, locul acela mă aşteaptă. Sunt sigură de asta. Şi mai cred că dacă nu l-am găsit imediat înseamnă că se va reactualiza cu indicele inflaţiei şi voi primi şi dobândă pentru timpul în care l-am căutat.
Poate e chiar sub nasul meu :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
