Destin de funcționar public

Asta ar trebui să devină o rubrică permanentă, dar cred că m-aș plictisi repetând aceleași lucruri, la nesfârșit.

Ce este un funcționar public? De ce este el așa cum este?

Funcționarul public ar trebui să fie ”om de carieră” - uităm toți, de fapt, ce înseamnă cariera. Este acel parcurs profesional al fiecărui individ care catadicsește să vrea să muncească, indiferent de domeniu. Cariera nu este un loc de muncă, nici o profesie, nu este legată de cele două, este, repet, un traseu de job-uri și se sfârșește când ieșim la pensie, dacă ieșim vreodată.

Dar, revin, om de carieră. Care să se nască pentru a lucra în sistemul public și să moară în el. La naiba, nici chiar așa! Dar, ar trebui să fie dedicat profesiei și implicit Statului, că pentru el lucrează și pentru sprijinul cetățenilor.

Da' de unde, taică, funcționarul public lucrează la Stat din orice alt motiv decât dorința de a fi în slujba cetățeanului. Din nefericire, se spune că ajung în sistemul public cei care nu reușesc în ”privat”. Nici asta nu este adevărat, deși sâmburele de adevăr rodește pe-acolo.

Funcționarul public nu reușește, în ochii cetățeanului, să depășească profilul de lucrător la ghișeu. Acel lucrător care te tratează cu fundul și are un singur gând, când vine ziua de plată.

Funcționarul este o hahaleră care nu respectă pe nimeni și nici nu câștigă respect. În ultima vreme și mai puțin, pentru că se căciulește la ”legea salarizării unice”. Uite, dom`le, numai cu gândul la salariu. Unii nici nu au apucat bine să intre în sistem, că tot bani visează. Dacă nu știați, vă spun eu, în sistemul public nu te îmbogățești!!! Doar dacă faci matrapazlâcuri și trăiești în România, unde nimeni nu te controlează și totul este posibil. Nu câștigă respect pentru că, frecvent, are un șef nesimțit, care nu îl bagă în seamă pe subaltern.

Funcționarul public vrea să fie permanent ȘEF, pentru că NUMAI ȘEFUL POATE. ( a se citi iarăși ce am scris mai sus și abia după continuarea). Da` tu ce lips ai de nu poți, dragă? Aaaaaaa, lipsa de respect totală, pe toate fronturile. Ca să fii respectat și auzit, trebuie să te respecți tu pe tine, mai întâi.

Dacă gândești ”mic”, așa cum fac maoritatea funcționarilor publici, mic rămâi. Ce înseamnă să gândești ”mare”? În nici un caz să aspiri numai la funcție de conducere. Asta e, peste tot există și executanți. Uneori muncești o viață întreagă și tot nu ajungi să șefești. Dar, poți ajunge să fii respectat, admirat, reputat, citat și alte alea. Poți câștiga decent și poți fi mulțumit de ceea ce faci. Totul este să nu visezi cai verzi.

Destinul unei persoane depinde și de ea. Dacă stă și chițăie numai după bani, pierde din vedere alte aspecte mult mai importante. A, să mai spun ceva fără rimă, nu contează sporurile, contează să ai un salariu de bază bun, că băncile nu se uită la sporuri. Contează și ce fel de muncă prestezi. Că dacă stai toată ziua și te scurmi în, pardon, scuzați, cur, de ce vrei salariu mare? Sau dacă ai copii, de ce să iei un salariu mai bun decât unul care n-are, dar trage mai mult decât tine la locul de muncă? Copiii nu sunt o scuză.

Dacă nu vrei să fii funcționar public, nu te obligă nimeni. Dacă ești, atunci încearcă să descoperi mândria de a fi. Nu trebuie să fii rușinea națiunii, nu trebuie să te căciulești. Trebuie să îți știi și limitele.

Da, România încă nu are standarde de performanță clare pentru sistemul public, dar sunt convinsă că, din chinuri, vor ieși și acelea. O să vină și momentul în care copiii vor spune când sunt mici ”vreau să fiu funcționar public”, nu dansatoare, cântăreață, pițipoancă sau băiețaș.

Știți, în engleză există termenul de ”public servant”. Verbul ”to serve” vă spune ceva, că este direct legat de expresia de dinainte? Adică, dacă ești în sistemul public ”servești”. Dacă nu ”servești”, nu primești.

Ia mai serviți, și după cârcotiți!

N.A. Acesta este un post de ”scârbă și obidă”. În perioada următoare, precis va veni și unul ”de bine”. Încă nu este cazul.

Paște

De Paște nu este ca de Crăciun, probabil că nu îți poți dori nimic.

Eu, însă, cred că și acesta este un moment în care pot să îmi doresc câte ceva, cum ar fi:

- mai multă înțelegere între oameni

- mai multă solidaritate

- mai multe rampe pentru oamenii cu handicap locomotor

- mai puțină mizerie sufletească și în mediul din jurul nostru

- mai multă speranță

- mai puțin mâncat ”că așa sunt sărbătorile la români”

- mai puțin triferment vândut, pentru că după post toți mor de poftă și li se blochează intestinele

- mai multă dragoste, doar e primăvară

- mai mult pozitivism, în general, criza nu trebuie să fie în toată ființa noastră și este criză doar dacă o lăsăm să fie așa.

Mai sunt multe de spus, dar nu vreau să obosesc pe nimeni.

Un Paște frumos, liniștit, o reinventare și o renaștere!

Alexandrina Hristov Avanpremieră

A fost ieri seară.

Le mulțumesc prietenilor mei care m-au ”smuls” din băbenie și m-au ”târât” într-un demers cultural.

Bineînțeles că am calculat cât a costat în lire :). Numai 6. Dar, de cât dai, de atât primești.

Mie îmi place Alexandrina de acum 2 ani când pe DC++ au început să circule melodiile ei.

De ce i-a luat atât timp să lanseze albumul???

NU mi-a plăcut deloc că a întârziat 1 oră juma.

NUm i-a plăcut că se fuma în club. M-am dezobișnuit de asta. Eram pregătită să ies afară, cu ștampiluța pe mânuță ca să trag o pipă.

O coadă ordinară. Asta e.

Mai mult a vorbit decât a cântat.

Alexandrina, punctualitatea nu te dă afară din casă. În rest, la mai mult. La mai puține re-mix-uri.

Păcat de voce și de versuri.
Atâtea fitze de București... deși publicul ei ar trebui să nu aibă așa ceva și nici ea, pentru că încă nu este căutată în toată Europa.

Baisse les lunettes, că nu ești Nana Mouskuri.

Când o să aibă parte și Bucureștiul de un concert adevărat, de-ăla de să nu mai vrei să se termine, cu artiști autohtoni (whatever, dar nu de gală), un concert ”de casă”, friendly...??? ÎÎÎÎÎ, când?

DAAAAR, apreciez, repet, vocea, versurile, seara trecută, nu sunt o babă care stă în casă și tentativele culturale. Să dea divinitatea să fie altă dată mai bine!

Revelație - înainte de Paște

Probabil că nu ați citit ”Mielul:Evanghelia după Biff, tovarășul de joacă al lui Isus”. Este editată de Polirom.Scrisă de Christopher Moore.

Am râs cât nu am râs de nu-știu-câți ani și am plâns enorm. Este o operă completă.

Da, este despre Isus. Dar despre o ”variantă” friendly.

Nu vine din ceruri să te căsăpească. Probabil a fost un copil nesuferit. Sau nu. Rămâne să decizi tu.

Nu are relevanță, dar am citit-o într-o zi. O singură zi! Nu am respirat pe lângă. Nu este pentru cei fără umor.

Pentru cei cu umor, dacă au unde să găsească, există și ”Cartea Raiului”, scrisă acum foarte mulți ani de Ițic Manger, în română. Se completează mai mult decât fericit. Vechiul și Noul Testament. Dacă nu am fi atât de încrâncenați, probabil că ne-ar fi totul mai ușor.

Poate că blasfemiez, dar cartea despre care vorbesc are atâta umanitate în ea încât nu poți decât să râzi. Pentru că realul îți arată că nu ai pe nimeni lângă tine. Dacă Isus a avut măcar 12 oameni care să vină după el, a fost bogat. Aș vrea să numere cineva câți prieteni are. Nu vorbesc despre discipoli. Câți prieteni avem, câți ne caută dacă avem probleme? Câți știu ce înseamnă milă, compasiune, înțelegere? 3 giuvaieruri - citiți cartea.

Nu sunt originală, dar închei cu un citat din Voltaire, dat și de scriitorul ”Mielului”:

”Dumnezeu e un actor de comedie care dă reprezentații în fața unui public ce se teme să râdă”.

Eu aș fi spus mai nasol. Dar nu contează. Tehenu...

I miss u vs. Mi-e dor de tine

I miss you - îți simt lipsa

Mi-e dor de tine...

I long for you - mă gândesc la tine mai mult decât ar trebui, am nevoie de tine

Mi-e dor de tine...

I ache for you - în traducere liberă, mă doare de tine, mă doare ceva pentru tine

Mi-e dor de tine...

Îmi place engleza, dar probabil această limbă sintetică nu va sintetiza niciodată ceea ce vrea să însemne „mi-e dor de tine”.

Adică, mă dor toate după tine, sufletul, mintea, inima, rațiunea. Simt că lipsești din ființa mea. Probabil ”dor” a venit de la țară, așa cum am venit majoritatea nosatră - de la mă doare ceva, undeva, care acum sună așa de trivial, vulgar, deh, limba noastră are multe valențe. De la niște oameni simpli, care au găsit un cuvânt irepetabil.

Mi-e dor de tine!

Ascultați și voi melodia de la Hi-Q, ”mi-e dor de tine, dor de noi”, deși nu are relevanță pentru post. Dar, când ți-e dor, precis ți-e dor de cineva. Oricine e persoana aia.