Not much of a conclusion.
It is not an assumption.
It is a fact, a documented one, even.
Sometimes some butter.
Sometimes toasted bread.
Mostly simple food. As if they wanted to make you feel such a snob when you come aloing with your salad.
Salad is 'blue-blood', even if they taste it a bit.
Such fun.
Happy New Year, people.
luni, 25 ianuarie 2010
joi, 17 decembrie 2009
Avionul şi oltenii
Sau oltenii şi avionul, cum doriţi.
Întotdeauna am urât perioada sărbătorilor de iarnă, pentru că pe toţi îi apucă frenezii sezoniere şi tardive. De a se plimba, de a cumpăra, de parcă nu poţi să faci asta tot anul.
Am venit foarte grăbită acasă, pentru că da, biletele de avion suferă schimbări de preţuri bruşte şi monumentale la o yi diferenţă în această perioadă a anului. Incredibil, 200 de euro diferenţă de pe o zi pe alta. Aşa că, cei care doresc să "zboare" pe undeva acum, mai bine aşteaptă până după 24 decembrie.
Revenind la poveste, este minunat să fii aproape 24 de ore pe drum, de parcă ai pleca în Japonia, în condiţiile în care, de fapt, pleci de la 2 ore distanţă de Londra şi te aştepţi să nu întâmpini piedici într+o ţară mult mai dezvoltată decât a ta. AŞ!
Trenurile din Anglia, deşi arată mult mai bine decât cele din România, suferă întârzieri neanunţate.
Dacă dă puţină zăpadă, chiar şi trenurile subterane se blochează.
Aşa era să pierd avionul.
Bine, trec peste sprint+ul de 19 porţi, cu raniţa în spate, pentru a ajunge la poarta de îmbarcare, deşi zborul nu fusese anunţat oficial şi se ştia că deja există o întârziere.
Ajung la momentul în care sunt în sfârşit în avion, rebuie să ridic pe cineva care stă pe locul meu şi să mă strecor în locul lui.
Începe minunăţia: în dreapta mea, un cuplu nu destul de tinerel, dar plin de dragoste. La al doilea lor zbor cu avionul, primul fusese spre Londra, cu o săptămână înainte. Poze, tatăăăăă, poze, în aceeaşi poziţie, de parcă era sfârşitul lumii.
Anunţ de la căpitan, 50 de minute de întârziere. Moment culminant pentru "tânărul" cuplu, care decide să scoată o drăcie de DVD player portabil, pentru a viziona...
Ei, ce doreau să vadă...
MANELE MANELE
Trust me, iPod+ul meu a cedat nervos după două ore, după care a trebuit să accept orgia "muzicală". Şi să îndur băutul a patru beri de căciulă din partea petrecăreţilor, precum şi a ţuicii din dotare, pe care nu înţeleg cum cei de la controlul de securitate au trecut-o cu vederea.
Nu, nu sunt veselă şi nu este umoristic ce spun. Dar mai lipsea prazul, pentru că cei doi au recunoscut din ce zonă a României provin.
Apreciez simţul de călător şi explorator al oamenilor din Oltenia, dar poate ar trebui să se mai informeze ş asupra obiceiurilor din alte zone, dar ş asupra bunelor maniere de pretutindeni.
Nu continui cu nici un comentariu, este de ajuns că o să-mi aduc aminte destul timp de acest episod.
Întotdeauna am urât perioada sărbătorilor de iarnă, pentru că pe toţi îi apucă frenezii sezoniere şi tardive. De a se plimba, de a cumpăra, de parcă nu poţi să faci asta tot anul.
Am venit foarte grăbită acasă, pentru că da, biletele de avion suferă schimbări de preţuri bruşte şi monumentale la o yi diferenţă în această perioadă a anului. Incredibil, 200 de euro diferenţă de pe o zi pe alta. Aşa că, cei care doresc să "zboare" pe undeva acum, mai bine aşteaptă până după 24 decembrie.
Revenind la poveste, este minunat să fii aproape 24 de ore pe drum, de parcă ai pleca în Japonia, în condiţiile în care, de fapt, pleci de la 2 ore distanţă de Londra şi te aştepţi să nu întâmpini piedici într+o ţară mult mai dezvoltată decât a ta. AŞ!
Trenurile din Anglia, deşi arată mult mai bine decât cele din România, suferă întârzieri neanunţate.
Dacă dă puţină zăpadă, chiar şi trenurile subterane se blochează.
Aşa era să pierd avionul.
Bine, trec peste sprint+ul de 19 porţi, cu raniţa în spate, pentru a ajunge la poarta de îmbarcare, deşi zborul nu fusese anunţat oficial şi se ştia că deja există o întârziere.
Ajung la momentul în care sunt în sfârşit în avion, rebuie să ridic pe cineva care stă pe locul meu şi să mă strecor în locul lui.
Începe minunăţia: în dreapta mea, un cuplu nu destul de tinerel, dar plin de dragoste. La al doilea lor zbor cu avionul, primul fusese spre Londra, cu o săptămână înainte. Poze, tatăăăăă, poze, în aceeaşi poziţie, de parcă era sfârşitul lumii.
Anunţ de la căpitan, 50 de minute de întârziere. Moment culminant pentru "tânărul" cuplu, care decide să scoată o drăcie de DVD player portabil, pentru a viziona...
Ei, ce doreau să vadă...
MANELE MANELE
Trust me, iPod+ul meu a cedat nervos după două ore, după care a trebuit să accept orgia "muzicală". Şi să îndur băutul a patru beri de căciulă din partea petrecăreţilor, precum şi a ţuicii din dotare, pe care nu înţeleg cum cei de la controlul de securitate au trecut-o cu vederea.
Nu, nu sunt veselă şi nu este umoristic ce spun. Dar mai lipsea prazul, pentru că cei doi au recunoscut din ce zonă a României provin.
Apreciez simţul de călător şi explorator al oamenilor din Oltenia, dar poate ar trebui să se mai informeze ş asupra obiceiurilor din alte zone, dar ş asupra bunelor maniere de pretutindeni.
Nu continui cu nici un comentariu, este de ajuns că o să-mi aduc aminte destul timp de acest episod.
miercuri, 25 noiembrie 2009
Ce mai fac
Am fost certata pentru faptul ca nu am mai scris de ceva vreme. (Vai, ce nasol, nu mai am diacritice!!! Da, am schimbat limba in romana etc, nu merge.)
N-am avut timp. Nici acum nu am, de fapt, dar de, as face orice numai sa mai am o pauza de la invatat :)
Asa, invat.
Scriu.
Ploua cu spuuuuumeeeeeeeee!!Nu isi poate imagina nimeni ce e aia "spume" si canale explodate. Adica spleen zilnic. Daca cineva are un proiect de pluta, sa mi-l trimita si mie. Ador bricolajul, mai ales cand are o finalitate utila.
Abia astept sa vin acasa, de sarbatori, sa fac cozonac si sa ma bucur de mirosul Craciunului.
Vreau pauzaaaaaa! Concediuuuuuuu! Nu cred c o sa am parte, dar eu tot incerc...
Ma gandesc ca o sa mai imbatranesc cu o "primavara" (and I still haven't found what I'm looking for"), dar incerc sa raman vesela.
Cam asta fac eu. Traiesc. Cine spune ca viata este zilnic spectaculoasa cred ca viseaza.
Astept mesaje, imi terorizez prietenii zilnic. E greu sa fii singur printre straini, dar te obsinuiesti.
Mi-e dor de voi, ne vedem curand!
N-am avut timp. Nici acum nu am, de fapt, dar de, as face orice numai sa mai am o pauza de la invatat :)
Asa, invat.
Scriu.
Ploua cu spuuuuumeeeeeeeee!!Nu isi poate imagina nimeni ce e aia "spume" si canale explodate. Adica spleen zilnic. Daca cineva are un proiect de pluta, sa mi-l trimita si mie. Ador bricolajul, mai ales cand are o finalitate utila.
Abia astept sa vin acasa, de sarbatori, sa fac cozonac si sa ma bucur de mirosul Craciunului.
Vreau pauzaaaaaa! Concediuuuuuuu! Nu cred c o sa am parte, dar eu tot incerc...
Ma gandesc ca o sa mai imbatranesc cu o "primavara" (and I still haven't found what I'm looking for"), dar incerc sa raman vesela.
Cam asta fac eu. Traiesc. Cine spune ca viata este zilnic spectaculoasa cred ca viseaza.
Astept mesaje, imi terorizez prietenii zilnic. E greu sa fii singur printre straini, dar te obsinuiesti.
Mi-e dor de voi, ne vedem curand!
joi, 29 octombrie 2009
Eșec
... sau nu.
Nu cred că există eșec.
Există 'nu s-a putut', și știi că nu a fost din cauza ta,
'nu acum, și poate ține de tine intr-un anumit fel,
'niciodată', când e chiar la latitudinea tuturor,
'poate', adică nu,
dar mai există și 'vreau".
Dacă vreau pot, este acum și nu există cale de întoarcere.
Eșecul vine din 'nu pot".
Nu cred că există eșec.
Există 'nu s-a putut', și știi că nu a fost din cauza ta,
'nu acum, și poate ține de tine intr-un anumit fel,
'niciodată', când e chiar la latitudinea tuturor,
'poate', adică nu,
dar mai există și 'vreau".
Dacă vreau pot, este acum și nu există cale de întoarcere.
Eșecul vine din 'nu pot".
luni, 26 octombrie 2009
Zelda, Myself and I
Well
There are times in your life...
when everything seems to crumble.
It really crumbles. And there is no way you can re-build anything,
the worst case scenario.
What would Zelda do?
She would take the crumbles and make a pie. A post-Shabbat pie. With all the rancour and the meaningful knowledge from the ancestors. And with the ”we fight, we argue, we shout at each others, we cry and then we eat”
That's the way the cookie crumbles.
There are times in your life...
when everything seems to crumble.
It really crumbles. And there is no way you can re-build anything,
the worst case scenario.
What would Zelda do?
She would take the crumbles and make a pie. A post-Shabbat pie. With all the rancour and the meaningful knowledge from the ancestors. And with the ”we fight, we argue, we shout at each others, we cry and then we eat”
That's the way the cookie crumbles.
duminică, 25 octombrie 2009
Whatever you do, have Pride!
Asta este reclama la o bere englezească. Nu, nu îmi place brand-ul respectiv, e slăbuț, deși mi-a fost recomandat cu căldură de colindătorii de pub-uri locale.
Mie îmi place mesajul. E simplu și ajunge exact unde trebuie. Se compleetază foarte bine cu versurile cântecului ”The White Cliffs of Dover”, pe care acum vreo 9 ani îl cântam cu mare plăcere pe plajele din România, până la punctul de a primi nisip în ochi de la cei care nu apreciau talentul meu artistic, la a primi invitații să înregistrez un disc.
Bottom line, Have Pride and „merely survived because of my pride” dau bine.
Numai să îmi intre și mie mesajul ăsta în sânge, odată, și încă o dată, și încă o dată.
Whatever you do, have Pride. A ta mai bine decât London Pride.
Mie îmi place mesajul. E simplu și ajunge exact unde trebuie. Se compleetază foarte bine cu versurile cântecului ”The White Cliffs of Dover”, pe care acum vreo 9 ani îl cântam cu mare plăcere pe plajele din România, până la punctul de a primi nisip în ochi de la cei care nu apreciau talentul meu artistic, la a primi invitații să înregistrez un disc.
Bottom line, Have Pride and „merely survived because of my pride” dau bine.
Numai să îmi intre și mie mesajul ăsta în sânge, odată, și încă o dată, și încă o dată.
Whatever you do, have Pride. A ta mai bine decât London Pride.
miercuri, 21 octombrie 2009
Dușul emoțional și cascada cervicală
De câteva săptămâni tot aud la radio, nu spui la care, o reclama.
Reclama probabil este pentru un centru de... sănătate (?).
Oricum, nu înțeleg: ce e un ”duș emoțional”, ce e o ”cascadă cervicală”.
Poate mă lămurește și pe mine cineva.
A, ce calificare trebuie să aibă, să-i spun așa, conducătorul de cascadă cervicală? Dar aplicatorul de duș emoțional?
Am și eu niște dileme, probabil prea mult spațiu mental, ce să zic...
Reclama probabil este pentru un centru de... sănătate (?).
Oricum, nu înțeleg: ce e un ”duș emoțional”, ce e o ”cascadă cervicală”.
Poate mă lămurește și pe mine cineva.
A, ce calificare trebuie să aibă, să-i spun așa, conducătorul de cascadă cervicală? Dar aplicatorul de duș emoțional?
Am și eu niște dileme, probabil prea mult spațiu mental, ce să zic...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
