joi, 18 decembrie 2008
Waxy O'Connor's
Bufniciorul de mai sus este me own new small change keeper :), numai bun de purtat prin pub-uri. Este ”dublat” pentru a induce mood-ul necesar citirii acestui post. Before and after Murphy's Irish Stout. El avea voie să apară cu țigara în gură, indoors. Eu trebuia să urc un etaj și să ies în stradă, în țarcul special amenajat pentru fumători.
Aseara am fost la... concert, in Waxy, unul dintre cele mai chic Irish pub-uri din Londra (singurul pe care l-am văzut, de altfel :D). Este situat în Chinatown. Hiper-full de la ora 5 încolo, noroc că am fost inspirați și am ajuns cu 10 minute înainte de ora fatidică, numai bine să găsim una dintre ultimele mese disponibile. Tricked'em!
Pre'urile, deși se introduc în casa de marcat, par făcute după aparența individului - something between 3,40 and 3,60 - bloody hell! And there aren't leprechauns there either!
Agitație și bărbați gen Matrix reloaded, îmbrăcați la ”unifroma” business, gavaj cu stout, cât se poate până-n midnight, când Cinderelele sunt rugate să părăsească incinta. Asta dacă mai au cu ce să ajungă acasă. Dacă nu, pleacă pe la 9, ca să prindă trenul.
Cred că pentru unii ar fi mai fezabil să-și relocheze biroul în Waxy. Așa, nu ar mai fi nevoiți să bea berea repede și nici să se înghesuie la bar (degeaba sunt 3 în pub, că tot este prea aglomerat).
Muzică mishto! Atmosferă semi-hot. Eu nu am pozat Crăciunița cam dezbrăcățică, care se plimba printre matricși (cine mă cunoaște știe că nu mă uit după femei și nici nu le cometez apariția) și nici nu am considerat că din cauza ei este semi-hot. Era cam neventilat aerul.
It was worth it. Maybe you can try it. Deși, cam scump halatul... Din când în când merită. Mai mergem :). Poate veniți și voi.
duminică, 14 decembrie 2008
Portobello
Am ajuns și acolo!!!
Suuuuuper!
Păcat că ploua cu spuuuuuuumeeeeeeeeee....
Data viitoare, numai pe soare. Și cu bani în buzunar, of course.
Altfel, meșteșug de prostire a străinezilor slabi de înger. Dacă nu știi că alpacaua nu e argint, mai bine lasă-te de meserie. Dacă nu te pricepi la pietre semi-prețioase, same goes to you.
Merită să-ți clătești ochii ăn fiecare sîmbătă, când este târg de stradă.
Să nu te aștepți să ai cu cine face afaceri, dacă vrei să cumperi ceva de la albi. Scârboși și fără simțul afacerilor :)
Însă, e un loc simpatic, colorat și foarte., foarte aglomerat.
Și mașinuță eco :)
joi, 11 decembrie 2008
miercuri, 10 decembrie 2008
Realități căministice
Când stau pe scaun, în camera mea minusculă, văd ce este ilustrat pe-aici.
Ce văd pe fereastră, în alt episod.
Citatul este ”furat” de la o prietenă, sper să nu se supere că îl supra-folosesc, dar cred că mi se potrivește și mie foarte bine.
Restul, sunt chestiile de care mi-e dor.
Mi-e dor de familie.
Nu, nu mi-e dor de România, mai ales după ultimele vești casnice pe care le-am primit astăzi. Degeaba militez eu pentru deschiderea minților românilor, care ar trebui să vadă că pot mai mult. Lene, tată, lene.
În rest, numai de bine. Aici nu e ninsoare. E soare cu dinți.
Sunteți câțiva care, cu obstinație nu dați niciun semn. La urma-urmei, eu sunt cea plecată de acasă, nu voi. Dacă nu mă căutați, să vă fie de bine. Nici eu nu mai încerc nimic.
joi, 4 decembrie 2008
Mămăligă cu avocado
Revin cu food-news.
Am mâncat mămăligă irlandeză cu garnitură de avocado. Self-made.
Foarte bun, neașteptat de bun. Și cu kaymak turcesc, cu brânză de burduf... turcească.
Am aflat că există mălai românesc. O să caut, pentru că ăsta irlandez se găsește numai la juma de kil și costă de două ori mai mult decât un kil de mălai românesc. Și iese așa, o chestie..., oll ai avea să faci mămăligă.
Mi-e dor de smântâna de acasă! Atât în materie de dor de mâncare. A, poate și de niște brânzeturi, dar nu neapărat autohtone.
Fie mămăliga cât de rea, tot mai buna-n țara ta.
E ok? Mai vreți?
Am mâncat mămăligă irlandeză cu garnitură de avocado. Self-made.
Foarte bun, neașteptat de bun. Și cu kaymak turcesc, cu brânză de burduf... turcească.
Am aflat că există mălai românesc. O să caut, pentru că ăsta irlandez se găsește numai la juma de kil și costă de două ori mai mult decât un kil de mălai românesc. Și iese așa, o chestie..., oll ai avea să faci mămăligă.
Mi-e dor de smântâna de acasă! Atât în materie de dor de mâncare. A, poate și de niște brânzeturi, dar nu neapărat autohtone.
Fie mămăliga cât de rea, tot mai buna-n țara ta.
E ok? Mai vreți?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)