Tânăr absolvent, caut job

Am absolvit facultatea la 23 de ani, mai devreme decât alţi colegi de-ai mei.

Am fost o studentă interesantă, de genul acela care nu ajunge şefă de promoţie, dar este aleasă cu unanimitate şi spontan şefă de grupă (pentru că poate duce în spinare toată haita, aşa s-a întâmplat începînd cu clasa I), de genul careia i se promite o bere dacă motivează absenţe (dar nici până în ziua de azi nu a vazut măcar spuma de la berea respectivă, deşi i-ar fi plăcut), care se ia în piept cu profesorii şi devine lider informal al colegilor mai mari decât ea, care are câteva articole de specialitate publicate, care a scris la ziar şi a dat şi interviuri la televiziune, de genul care s-a supraspecializat, deşi nu era nevoie... Eh, nimic obişnuit, în această lume foaaaaarte mare, care ne curpinde pe toţi şi ne uniformizează.

Şi, am ajuns, fără prea multe chinuri (pentru că între timp l-am cunoscut pe Făt-Frumos, cu care am şi stat ultimul an de facultate şi cu care aş mai fi stat şi azi, dacă nu s-ar fi dovedit toxic), la etapa în care absolvisem facultatea şi mi se părea că nu o sa-mi mai găsesc de lucru niciodată (după 3 luni de la absolvire, m-am angajat :) ). O să spui că am avut noroc - pe naiba. M-am angajat într-un domeniu care nu avea nici o legătură cu facultatea de drept - studii clinice. Nu îţi explic aici ce înseamnă asta, pentru că trebuie să mă concentrez şi să scriu separat despre asta. Foarte interesant, bine plătit, had no idea about it, dar am învăţat.

Regulă 1: nu contează pentru ce te pregăteşti, să ai ochii deschişi la oportunităţi (asta dacă nu ai părinţi bazaţi, care îţi fac firmă sau te bagă pe "pile" unde vrei tu sau unde ştiu ei mai bine).

La noul job, toate bune şi frumoase: m-am dus cu o zi mai devreme decât prevedea contractul de muncă, pentru că sufeream de entuziasm (care nu mi-a dispărut nici astăzi, din nefericire).

Regulă 2: trebuie să înnăbuşi entuziasmul din faşă. Nu este healthy deloc, îţi spun eu! Dacă te-a văzut angajatorul că ai "muţchi" şi voinţă, te-a secerat.

Patroanele: americance puse pe scos bani pe spinarea ruljului de personal din România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Numai că românii, deşi majoritatea sunt leneşi şi puşi pe şmenăreală, se mai dovedesc, din când în când, şi buni meseriaşi. Ce au văzut ele şi alţii ca ele şi nu am văzut noi: mână de lucru ieftină, tânără, bună de spălat creierul.

Regulă 3: angajatorul, mai ales cel străin, va vrea să îţi erase all memories despre ce ai fost înainte, ce ai vrut să faci şi ce idealuri ai avut. Accepţi şi go with the tide sau rezişti k somonul şi te mănâncă ursul brun - sau ajungi în alte ape :).

Nu m-a mâncat ursul brun, dar am tras ca un sclav -se pare că folosesc foarte des cuvântul ăsta. Eram bucuroasă dacă ajungea acasă la 10 seara şi mă apucam să pregătesc ceva de mâncare. La urma-urmei, foştii mei colegi încă nu îşi găsiseră de lucru (muţi s-au angajat la mai bine de un an de la absolvire, numai că ei au ales calea uşoară). Lucram cu străini, cu medici (dificile fiinţe), îmi dezvoltam interpersonal skills mai ceva decât în PR, devenea şi secretară, şi salahor, satârgiu şi mai ştiu eu ce.

Cele mai "amuzante" momente au foste cele în care mi s-au scos ochii că formez un cuplu cu prietenul meu, şi în viaţa reală, şi în cea profesională. Tough, să ştii.

Regulă 4: dacă eşti colegă/coleg cu partenera/partenerul de viaţă, trebuie să ştii că, în general, nu vei atrage simpatii, că angajatorul brusc are o politică a firmei împoptriva unui asemenea gen de relaţii şi, cel mai nasol, partenerul nu te ajută deloc în a demonstra că lucrul îmrepună este un plus, nu un minus.

Sau, şi mai amuzant, când am ştiut foarte bine că sistemul de sănătate din România nu oferea răspunsul prompt de care avea nevoie angajatorul străin. Şi nu au înţeles. Au crezut că fac glume proaste şi că nu vreau să muncesc. Şi au vrut să particip la o schemă ilegală, la care m-am opus.

Regulă 5: dacă ştii că ai dreptate, te lupţi, îl damage pe adversarul din casă şi pleci spre alte orizonturi. Sau pleci capul şi aştepţi să fii dat afară. Sau pleci...totuşi, făcându-l să plătească din buzunar ceea ce tu, victim nevinovată, urmai să faci dacă erai proastă. Şi...şomajul să trăiască. Eu nu am putut beneficia de şomaj, pentru că am lucrat doar 7 luni în acel loc şi legea cere o cotizaţie de minim 12 luni în ultimii 2 ani :P.

Prietenii mi-au spus că o sa-mi găsesc repede de lucru - a durat fix un an până când am găsit altceva. Pentru că nu este de ajuns să fii tânăr şi plin de speranţe. Nu contează că ai mai lucrat, fără carte de muncă, e adevărat, dar ai lucrat. Nu contează că ştii foarte bine 3 limbi străine şi o mai "furi" încă în câteva, că dai bine în peisaj, că te concentrezi pe muncă.

Regulă 6: dacă ai noroc, taci naibii din gură şi ţine-l acolo! Să nu mai ştie nimeni de el! Poate o învăţ şi eu pe asta...

Tinere absolvent, care cauţi job, eu nu îţi spun să laşi de la tine, pentru că de-aia am creat acest blog. Îţi spun că, de fapt, nu ai multe opţiuni, deşi vârsta ţi-ar da dreptul. Trebuie să ai nervi de oţel, o familie extraordinară şi mult noroc. Dacă nu, te mănâncă exact angajatorul care nu merită.

Regulă generală: fiecare doarme aşa cum îşi aşterne! Urăsc bătrânii care spun asta, dar se pare că au dreptate. Dar, trebuie să descoperi dacă te mulţumeşti cu paie sau poţi să le transformi în puf (eu ţncerc să devin "alchimistă").