Am făcut tortul, e cu 3 straturi, deşi de Crăciun a avut 5... (third is a charm)
Am avut un an groaznic, în toate sensurile: am iubit până la a mă pierde pe mine, am crezut că plec spre un job mai bun şi am dat de... (draq).
Dar cred că am descoperit că m-am clarificat asupra unor aspecte, spun eu, esenţiale: iubire, muncă, viaţă în general.
Nu există iubire dacă nu este împărtăşită, nu cred în esenţa de iubire care nu are oglindă. Dacă nu ai ecou, este obsesie şi este nesănătoasă. Nu contează ce faci, dacă nu ai iubire, eşti nimeni. Eu nu ştiu să mă las iubită, dar ştiu că în acest moment am iubirea familiei, care m-a regăsit. Eu nu voiam asta, dar pentru că s-a întâmplat, sunt uimită şi mulţumită şi tristă. Dar ştiu că dacă nu exista, eu nu aş mai fi fost în acest an.
Nu există muncă dacă nu este apreciată. Sau există într-un mod bolnav, pe care nu l-am acceptat şi pe care nu îl voi accepta niciodată. Critică-mă, eu tot aici voi sta, pentru că asta cred. Sper ca noul an să îmi aducă acel job care mă aşteaptă de foarte multă vreme şi pe care precis îl ocolesc, pentru că nu îl văd (îţi doresc şi ţie să ai parte de acea realizare pe care o aştepi şi parcă nu mai vine). Sau e atât de bine ascuns încât mă strigă şi îl ignor. Sau... it is a mistery (Shakespeare in Love, mare film, am plâns, mai plâng şi azi).
Viaţa trebuie trăită. Oricât ne-am întoarce de pe o parte pe alta, ea tot se petrece. Nu mai ştiu bine zicala, dar era ceva de genul viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce tu te agiţi să faci altceva (îmi plac parafrazările). Anul 2007, al Mistreţului, m-a "mistreţit" destul de mult. A fost mai mult decât dur.
Ai în faţa ta o femeie care a fost călcată în picioare şi s-a ridicat. După ce s-a ridicat, şi-a regăsit prietenii pe care nu îi mai întâlnise de multă vreme, pentru că uitase că are foarte multă personalitate. Uitase că există şi viaţă dincolo de cercul "iubirii". Şi că a iubi nu înseamnă a lăsa totul de la tine, a uita, a uita să respiri... Nu am primit nimic foarte bun, am primit lecţii foarte dure. Dar sunt convinsă că 2008 va însemna renaşterea.
Probabil că nu există coerenţa pe care o cauţi în ceea ce scriu. Este foarte personal, de fapt. Dar apreciez că citeşti.
În 2008, sper ca lumea să nu ne mai sărăcească de concreteţe şi certitudini, să ne lase să ne întindem aripile şi să zburăm. Să nu ne mai lase să ne despărţim. Să nu mai plângem. Să fim tineri, deşi încep să apară riduri.Să ne descopere o dragoste nouă şi adevărată. Să lucrăm acolo unde ne place sau acolo unde contează pentru cineva că depunem un efort. Să ningă şi să nu fie mocirlă.
...să mai împlinesc un an, în câteva zile de acum încolo, şi să cred că voi fi mereu tânără :) şi veselă (deşi am o "aplecare" spre tristeţe). Făt-Frumos, găseşte-mă odată, că altfel îmi dispare entuziasmul! Şi pentru că vreau o familie mare şi o casă deschisă (şi dacă nu o să le am în următorii 4 ani, nu cred că o să le mai am vreodată :)
La mulţi ani, să ne auzim-vedem-simţim mult timp de acum încolo, să ne realizăm şi să ne cunoaştem şi în viaţa reală (trăim atât de virtual...).
Să fim egoişti şi altruişti în acelaşi timp, să găsim un echilibru.
Te pup, oricine ai fi şi sper ca 2008 să îţi aducă ceva mai bun!
duminică, 30 decembrie 2007
sâmbătă, 29 decembrie 2007
Şalăul
- îl găseşti (aproape) pe toate mesele
- este invitat la toate nunţile, botezurile, parangheliile cu fitze medii (ar vrea la Marriott, dar e prea "minimalist")
- aparent fraged
- ...dar fad
- ursul brun îl devorează imediat, dacă îl găseşte, dar e mai puţin interesat, pentru că şalăul nu este jucăuş ca somonul şi nu atrage atenţia (nici nu se scaldă în aceleaşi ape)
- este prea comun, deşi nu e rău la gust
- un sos îl mai înveseleşte puţin (nu cel de capere!!)
- trebuie să îi adaugi cam multă sare şi cam mult piper ca să scoţi ceva din el, dar cei care nu doresc surprize în farfurie îl preferă
Dacă întâlneşti un şalău, ai 4 posibilităţi:
1) îl mănânci cu apreciere
2) îl mănânci cu speranţa că este ultima dată când mai ai parte de asemenea peşte fad
3) îl împarţi cu colegul de masă, ca să se termine mai repede
4) eşti vegetarian, nu este în aria ta de interes.
- este invitat la toate nunţile, botezurile, parangheliile cu fitze medii (ar vrea la Marriott, dar e prea "minimalist")
- aparent fraged
- ...dar fad
- ursul brun îl devorează imediat, dacă îl găseşte, dar e mai puţin interesat, pentru că şalăul nu este jucăuş ca somonul şi nu atrage atenţia (nici nu se scaldă în aceleaşi ape)
- este prea comun, deşi nu e rău la gust
- un sos îl mai înveseleşte puţin (nu cel de capere!!)
- trebuie să îi adaugi cam multă sare şi cam mult piper ca să scoţi ceva din el, dar cei care nu doresc surprize în farfurie îl preferă
Dacă întâlneşti un şalău, ai 4 posibilităţi:
1) îl mănânci cu apreciere
2) îl mănânci cu speranţa că este ultima dată când mai ai parte de asemenea peşte fad
3) îl împarţi cu colegul de masă, ca să se termine mai repede
4) eşti vegetarian, nu este în aria ta de interes.
Somonul
- specie vânjoasă
- lucios, aparent-permanent tânăr
- comun, în ultimă instanţă
- entuziast până la proba contrarie
- ursului brun îi place să îl prindă în amonte şi l-ar servi la orice masă (nu se plictiseşte)
- ar prolifera bine de tot, dar râul nu îi permite să fie foarte jucăuş
- tînără speranşă fără mari pretenţii
- îi plac hainele trendy
- dacă scapă de curent şi de ursul brun, ajunge pe plaiuri mai bune şi se înmulţeşte în voie
- mai nou, e pe toate mesele, nu îi e ruşine, e comun, dar cu bun simţ, îi place să socializeze şi să fie apreciat
- ştie că poate, doar să i se acorde şansa.
Dacă întâleşti un somon, ai 4 posibilităţi:
1) il mănânci cu poftă
2) îl mănânci cu scârbă, pentru că eşti nevoit
3) îl ignori şi vrei şalău
4) îl laşi să se ducă în amonte şi să prolifereze, tu eşti vegetarian.
- lucios, aparent-permanent tânăr
- comun, în ultimă instanţă
- entuziast până la proba contrarie
- ursului brun îi place să îl prindă în amonte şi l-ar servi la orice masă (nu se plictiseşte)
- ar prolifera bine de tot, dar râul nu îi permite să fie foarte jucăuş
- tînără speranşă fără mari pretenţii
- îi plac hainele trendy
- dacă scapă de curent şi de ursul brun, ajunge pe plaiuri mai bune şi se înmulţeşte în voie
- mai nou, e pe toate mesele, nu îi e ruşine, e comun, dar cu bun simţ, îi place să socializeze şi să fie apreciat
- ştie că poate, doar să i se acorde şansa.
Dacă întâleşti un somon, ai 4 posibilităţi:
1) il mănânci cu poftă
2) îl mănânci cu scârbă, pentru că eşti nevoit
3) îl ignori şi vrei şalău
4) îl laşi să se ducă în amonte şi să prolifereze, tu eşti vegetarian.
Ursul brun
- pe cale de dispariţie, deşi nu o simte încă
- spirit plin de molii imune la molitox şi disponibilizări
- în curs de fosilizare (crede că cineva o să-i ridice statuie, de fapt e doar eşafodul)
- ar vrea să amâne pensia (poate, în alte condiţii, dacă ar fi un animal friendly, cineva ar crede acelaşi lucru. De fapt, toţi vrem să îl împuşcăm, dar sperăm că are onoare şi va pleca de bunăvoie.)
- ocupă un loc pe care îl râvnesc mulţi, dar nu sunt urşi, sunt doar ursuleţi
- e urs din România, călit în lupte de clasă, parvenit sau nu, nu ştie prea multe, dar ştie că a supravieţuit
- dacă ar fi din altă ţară, ar fi grizzly şi ar avea imunitate diplomatică
- prinde tot ce mişcă pentru că are labele mari, nu pentru că este agil (oricum, are reumatism)
- stă în locuri cu vizibilitate sporită, pentru că poartă dioptrii neamuzant de mari, dar totuşi e camuflat (sistemul îi permite)
- vrea să îi scoţi spinul din talpă, dar după ce o faci devine agresiv (fă binele şi aruncă-l în mare)
- e pe la toate tomberoanele, îi plac reducerile şi pomenile
- lumea îl crede simpatic şi inofensiv (mare greşeală)
- e o barieră naturală împotriva evoluţiei animăluţelor slabe de înger şi a peştilor (poate că are şi el rolul lui bine definit)
- cere atenţie constantă şi muşcă îmgirjitorii prin gratii
- rage mult, muşcă, Xanax e prea puţin (stai să vezi când are insomnie cu o seara înainte)
Dacă îl întâlneşti, ai 3 posibilităţi:
1) îl extermini (lanţul trofic şi natura vor fi sărăcite, dar îţi ridici castele în Rai şi mulţumirea eternă a sătenilor),
2) îl ocoleşti sau fugi (depinde),
3)îl mângăi pe botic, îl freci pe burtică şi te împrieteneşti cu el.
- spirit plin de molii imune la molitox şi disponibilizări
- în curs de fosilizare (crede că cineva o să-i ridice statuie, de fapt e doar eşafodul)
- ar vrea să amâne pensia (poate, în alte condiţii, dacă ar fi un animal friendly, cineva ar crede acelaşi lucru. De fapt, toţi vrem să îl împuşcăm, dar sperăm că are onoare şi va pleca de bunăvoie.)
- ocupă un loc pe care îl râvnesc mulţi, dar nu sunt urşi, sunt doar ursuleţi
- e urs din România, călit în lupte de clasă, parvenit sau nu, nu ştie prea multe, dar ştie că a supravieţuit
- dacă ar fi din altă ţară, ar fi grizzly şi ar avea imunitate diplomatică
- prinde tot ce mişcă pentru că are labele mari, nu pentru că este agil (oricum, are reumatism)
- stă în locuri cu vizibilitate sporită, pentru că poartă dioptrii neamuzant de mari, dar totuşi e camuflat (sistemul îi permite)
- vrea să îi scoţi spinul din talpă, dar după ce o faci devine agresiv (fă binele şi aruncă-l în mare)
- e pe la toate tomberoanele, îi plac reducerile şi pomenile
- lumea îl crede simpatic şi inofensiv (mare greşeală)
- e o barieră naturală împotriva evoluţiei animăluţelor slabe de înger şi a peştilor (poate că are şi el rolul lui bine definit)
- cere atenţie constantă şi muşcă îmgirjitorii prin gratii
- rage mult, muşcă, Xanax e prea puţin (stai să vezi când are insomnie cu o seara înainte)
Dacă îl întâlneşti, ai 3 posibilităţi:
1) îl extermini (lanţul trofic şi natura vor fi sărăcite, dar îţi ridici castele în Rai şi mulţumirea eternă a sătenilor),
2) îl ocoleşti sau fugi (depinde),
3)îl mângăi pe botic, îl freci pe burtică şi te împrieteneşti cu el.
vineri, 28 decembrie 2007
Scrisoare de intenţie (drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune)
"Stimată doamnă/stimate domn"
Regulă 1: trebuie să ştii cum te adresezi potenţialului angajator. Ideal ar fi să ştii numele managerului HR sau responsabilului HR. Numai că, dacă nu ai cunoştinţe din intrerior, este foarte greu. Aşa că scrii cuvintele de mai sus şi şansele tale sunt deja la 60%. Doar nu sunt proşti să se divulge :)
Sunt X-ulescu, am absolvit Z facultate, Y master...
Am lucrat în "cutare" loc şi "cutare" loc, am fost atât de extraordinar/ă (că trebuie să spui cu câtă lume te-ai luptat, câte echipe ai schimbat, câtă lume ai marcat etc).
Regulă 2: to(n)ţi angajatorii vor să le scrii câte în lună şi în stele, că ai schimbat galaxii, că ai condus hoarde de angajaţi (chiar dacă ai 19 ani), că destinul companiei era mort până să apari în orizonturi. Scrie ce ştii că te reprezintă. E cea mai bună cale, dacă este angajatorul care te merită.
Compania dvs. este cea mai tare, vreau să lucrez cu profesionişti.
Talentul meu este următorul.... (şi spui aici toate verzele sau nu. Şi spui cum vrei să schimbi lumea).
Regulă 3: angajatorul vrea să ai 19 ani, dar experienţă cât pentru unul kre mai are puţin şi iese la pensie. Dar nu blazzaj... Poţi să spui de toate, dacă nu vrea să citescă, nu vrea :). Nu te împotrivi, trimite încă 50 de CV-uri.
Şi, pentru că sunt aşa un tânăr neliniştit şi dornic să avansez, să învăţ, aplic numai la companiile care merită.
Regulă 4: revin, oportunităţile sar de unde nu te aştepţi. Trimite CV-ul ală (cu greşeli) cât de des poţi. Miracolele se întâmplă la cei insistenţi. Sau la cei cu noroc. Sau la cei cu pile. Dar, incearcă...
Vă mulţumesc pentru timpul acordat,
XXX
Regulă 5: e doar o convenienţă, dar merită. Stai să vezi ce or să te muncească după ce te-au angajat :). Poţi să plusezi cu alte formule de adresare, de respect, poate captezi atenţia. Toate sunt bune. Numai că nu ştii care e formula "cheie" Pe aceea ţi-o dă "pila" sau "recomandarea" din exterior/interior.
Regulă generală: orice ai face, ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. Angajatorul este cochet, răpciugos, ranchiunos, cu toane. Tu încearcă şi nu dispera, undeva este şi cel potrivit. Nu îţi vinde sufletul. Pentru că nu îl mai recuperezi, trust me.
Regulă 1: trebuie să ştii cum te adresezi potenţialului angajator. Ideal ar fi să ştii numele managerului HR sau responsabilului HR. Numai că, dacă nu ai cunoştinţe din intrerior, este foarte greu. Aşa că scrii cuvintele de mai sus şi şansele tale sunt deja la 60%. Doar nu sunt proşti să se divulge :)
Sunt X-ulescu, am absolvit Z facultate, Y master...
Am lucrat în "cutare" loc şi "cutare" loc, am fost atât de extraordinar/ă (că trebuie să spui cu câtă lume te-ai luptat, câte echipe ai schimbat, câtă lume ai marcat etc).
Regulă 2: to(n)ţi angajatorii vor să le scrii câte în lună şi în stele, că ai schimbat galaxii, că ai condus hoarde de angajaţi (chiar dacă ai 19 ani), că destinul companiei era mort până să apari în orizonturi. Scrie ce ştii că te reprezintă. E cea mai bună cale, dacă este angajatorul care te merită.
Compania dvs. este cea mai tare, vreau să lucrez cu profesionişti.
Talentul meu este următorul.... (şi spui aici toate verzele sau nu. Şi spui cum vrei să schimbi lumea).
Regulă 3: angajatorul vrea să ai 19 ani, dar experienţă cât pentru unul kre mai are puţin şi iese la pensie. Dar nu blazzaj... Poţi să spui de toate, dacă nu vrea să citescă, nu vrea :). Nu te împotrivi, trimite încă 50 de CV-uri.
Şi, pentru că sunt aşa un tânăr neliniştit şi dornic să avansez, să învăţ, aplic numai la companiile care merită.
Regulă 4: revin, oportunităţile sar de unde nu te aştepţi. Trimite CV-ul ală (cu greşeli) cât de des poţi. Miracolele se întâmplă la cei insistenţi. Sau la cei cu noroc. Sau la cei cu pile. Dar, incearcă...
Vă mulţumesc pentru timpul acordat,
XXX
Regulă 5: e doar o convenienţă, dar merită. Stai să vezi ce or să te muncească după ce te-au angajat :). Poţi să plusezi cu alte formule de adresare, de respect, poate captezi atenţia. Toate sunt bune. Numai că nu ştii care e formula "cheie" Pe aceea ţi-o dă "pila" sau "recomandarea" din exterior/interior.
Regulă generală: orice ai face, ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. Angajatorul este cochet, răpciugos, ranchiunos, cu toane. Tu încearcă şi nu dispera, undeva este şi cel potrivit. Nu îţi vinde sufletul. Pentru că nu îl mai recuperezi, trust me.
joi, 27 decembrie 2007
Tânăr absolvent, caut job
Am absolvit facultatea la 23 de ani, mai devreme decât alţi colegi de-ai mei.
Am fost o studentă interesantă, de genul acela care nu ajunge şefă de promoţie, dar este aleasă cu unanimitate şi spontan şefă de grupă (pentru că poate duce în spinare toată haita, aşa s-a întâmplat începînd cu clasa I), de genul careia i se promite o bere dacă motivează absenţe (dar nici până în ziua de azi nu a vazut măcar spuma de la berea respectivă, deşi i-ar fi plăcut), care se ia în piept cu profesorii şi devine lider informal al colegilor mai mari decât ea, care are câteva articole de specialitate publicate, care a scris la ziar şi a dat şi interviuri la televiziune, de genul care s-a supraspecializat, deşi nu era nevoie... Eh, nimic obişnuit, în această lume foaaaaarte mare, care ne curpinde pe toţi şi ne uniformizează.
Şi, am ajuns, fără prea multe chinuri (pentru că între timp l-am cunoscut pe Făt-Frumos, cu care am şi stat ultimul an de facultate şi cu care aş mai fi stat şi azi, dacă nu s-ar fi dovedit toxic), la etapa în care absolvisem facultatea şi mi se părea că nu o sa-mi mai găsesc de lucru niciodată (după 3 luni de la absolvire, m-am angajat :) ). O să spui că am avut noroc - pe naiba. M-am angajat într-un domeniu care nu avea nici o legătură cu facultatea de drept - studii clinice. Nu îţi explic aici ce înseamnă asta, pentru că trebuie să mă concentrez şi să scriu separat despre asta. Foarte interesant, bine plătit, had no idea about it, dar am învăţat.
Regulă 1: nu contează pentru ce te pregăteşti, să ai ochii deschişi la oportunităţi (asta dacă nu ai părinţi bazaţi, care îţi fac firmă sau te bagă pe "pile" unde vrei tu sau unde ştiu ei mai bine).
La noul job, toate bune şi frumoase: m-am dus cu o zi mai devreme decât prevedea contractul de muncă, pentru că sufeream de entuziasm (care nu mi-a dispărut nici astăzi, din nefericire).
Regulă 2: trebuie să înnăbuşi entuziasmul din faşă. Nu este healthy deloc, îţi spun eu! Dacă te-a văzut angajatorul că ai "muţchi" şi voinţă, te-a secerat.
Patroanele: americance puse pe scos bani pe spinarea ruljului de personal din România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Numai că românii, deşi majoritatea sunt leneşi şi puşi pe şmenăreală, se mai dovedesc, din când în când, şi buni meseriaşi. Ce au văzut ele şi alţii ca ele şi nu am văzut noi: mână de lucru ieftină, tânără, bună de spălat creierul.
Regulă 3: angajatorul, mai ales cel străin, va vrea să îţi erase all memories despre ce ai fost înainte, ce ai vrut să faci şi ce idealuri ai avut. Accepţi şi go with the tide sau rezişti k somonul şi te mănâncă ursul brun - sau ajungi în alte ape :).
Nu m-a mâncat ursul brun, dar am tras ca un sclav -se pare că folosesc foarte des cuvântul ăsta. Eram bucuroasă dacă ajungea acasă la 10 seara şi mă apucam să pregătesc ceva de mâncare. La urma-urmei, foştii mei colegi încă nu îşi găsiseră de lucru (muţi s-au angajat la mai bine de un an de la absolvire, numai că ei au ales calea uşoară). Lucram cu străini, cu medici (dificile fiinţe), îmi dezvoltam interpersonal skills mai ceva decât în PR, devenea şi secretară, şi salahor, satârgiu şi mai ştiu eu ce.
Cele mai "amuzante" momente au foste cele în care mi s-au scos ochii că formez un cuplu cu prietenul meu, şi în viaţa reală, şi în cea profesională. Tough, să ştii.
Regulă 4: dacă eşti colegă/coleg cu partenera/partenerul de viaţă, trebuie să ştii că, în general, nu vei atrage simpatii, că angajatorul brusc are o politică a firmei împoptriva unui asemenea gen de relaţii şi, cel mai nasol, partenerul nu te ajută deloc în a demonstra că lucrul îmrepună este un plus, nu un minus.
Sau, şi mai amuzant, când am ştiut foarte bine că sistemul de sănătate din România nu oferea răspunsul prompt de care avea nevoie angajatorul străin. Şi nu au înţeles. Au crezut că fac glume proaste şi că nu vreau să muncesc. Şi au vrut să particip la o schemă ilegală, la care m-am opus.
Regulă 5: dacă ştii că ai dreptate, te lupţi, îl damage pe adversarul din casă şi pleci spre alte orizonturi. Sau pleci capul şi aştepţi să fii dat afară. Sau pleci...totuşi, făcându-l să plătească din buzunar ceea ce tu, victim nevinovată, urmai să faci dacă erai proastă. Şi...şomajul să trăiască. Eu nu am putut beneficia de şomaj, pentru că am lucrat doar 7 luni în acel loc şi legea cere o cotizaţie de minim 12 luni în ultimii 2 ani :P.
Prietenii mi-au spus că o sa-mi găsesc repede de lucru - a durat fix un an până când am găsit altceva. Pentru că nu este de ajuns să fii tânăr şi plin de speranţe. Nu contează că ai mai lucrat, fără carte de muncă, e adevărat, dar ai lucrat. Nu contează că ştii foarte bine 3 limbi străine şi o mai "furi" încă în câteva, că dai bine în peisaj, că te concentrezi pe muncă.
Regulă 6: dacă ai noroc, taci naibii din gură şi ţine-l acolo! Să nu mai ştie nimeni de el! Poate o învăţ şi eu pe asta...
Tinere absolvent, care cauţi job, eu nu îţi spun să laşi de la tine, pentru că de-aia am creat acest blog. Îţi spun că, de fapt, nu ai multe opţiuni, deşi vârsta ţi-ar da dreptul. Trebuie să ai nervi de oţel, o familie extraordinară şi mult noroc. Dacă nu, te mănâncă exact angajatorul care nu merită.
Regulă generală: fiecare doarme aşa cum îşi aşterne! Urăsc bătrânii care spun asta, dar se pare că au dreptate. Dar, trebuie să descoperi dacă te mulţumeşti cu paie sau poţi să le transformi în puf (eu ţncerc să devin "alchimistă").
Am fost o studentă interesantă, de genul acela care nu ajunge şefă de promoţie, dar este aleasă cu unanimitate şi spontan şefă de grupă (pentru că poate duce în spinare toată haita, aşa s-a întâmplat începînd cu clasa I), de genul careia i se promite o bere dacă motivează absenţe (dar nici până în ziua de azi nu a vazut măcar spuma de la berea respectivă, deşi i-ar fi plăcut), care se ia în piept cu profesorii şi devine lider informal al colegilor mai mari decât ea, care are câteva articole de specialitate publicate, care a scris la ziar şi a dat şi interviuri la televiziune, de genul care s-a supraspecializat, deşi nu era nevoie... Eh, nimic obişnuit, în această lume foaaaaarte mare, care ne curpinde pe toţi şi ne uniformizează.
Şi, am ajuns, fără prea multe chinuri (pentru că între timp l-am cunoscut pe Făt-Frumos, cu care am şi stat ultimul an de facultate şi cu care aş mai fi stat şi azi, dacă nu s-ar fi dovedit toxic), la etapa în care absolvisem facultatea şi mi se părea că nu o sa-mi mai găsesc de lucru niciodată (după 3 luni de la absolvire, m-am angajat :) ). O să spui că am avut noroc - pe naiba. M-am angajat într-un domeniu care nu avea nici o legătură cu facultatea de drept - studii clinice. Nu îţi explic aici ce înseamnă asta, pentru că trebuie să mă concentrez şi să scriu separat despre asta. Foarte interesant, bine plătit, had no idea about it, dar am învăţat.
Regulă 1: nu contează pentru ce te pregăteşti, să ai ochii deschişi la oportunităţi (asta dacă nu ai părinţi bazaţi, care îţi fac firmă sau te bagă pe "pile" unde vrei tu sau unde ştiu ei mai bine).
La noul job, toate bune şi frumoase: m-am dus cu o zi mai devreme decât prevedea contractul de muncă, pentru că sufeream de entuziasm (care nu mi-a dispărut nici astăzi, din nefericire).
Regulă 2: trebuie să înnăbuşi entuziasmul din faşă. Nu este healthy deloc, îţi spun eu! Dacă te-a văzut angajatorul că ai "muţchi" şi voinţă, te-a secerat.
Patroanele: americance puse pe scos bani pe spinarea ruljului de personal din România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Numai că românii, deşi majoritatea sunt leneşi şi puşi pe şmenăreală, se mai dovedesc, din când în când, şi buni meseriaşi. Ce au văzut ele şi alţii ca ele şi nu am văzut noi: mână de lucru ieftină, tânără, bună de spălat creierul.
Regulă 3: angajatorul, mai ales cel străin, va vrea să îţi erase all memories despre ce ai fost înainte, ce ai vrut să faci şi ce idealuri ai avut. Accepţi şi go with the tide sau rezişti k somonul şi te mănâncă ursul brun - sau ajungi în alte ape :).
Nu m-a mâncat ursul brun, dar am tras ca un sclav -se pare că folosesc foarte des cuvântul ăsta. Eram bucuroasă dacă ajungea acasă la 10 seara şi mă apucam să pregătesc ceva de mâncare. La urma-urmei, foştii mei colegi încă nu îşi găsiseră de lucru (muţi s-au angajat la mai bine de un an de la absolvire, numai că ei au ales calea uşoară). Lucram cu străini, cu medici (dificile fiinţe), îmi dezvoltam interpersonal skills mai ceva decât în PR, devenea şi secretară, şi salahor, satârgiu şi mai ştiu eu ce.
Cele mai "amuzante" momente au foste cele în care mi s-au scos ochii că formez un cuplu cu prietenul meu, şi în viaţa reală, şi în cea profesională. Tough, să ştii.
Regulă 4: dacă eşti colegă/coleg cu partenera/partenerul de viaţă, trebuie să ştii că, în general, nu vei atrage simpatii, că angajatorul brusc are o politică a firmei împoptriva unui asemenea gen de relaţii şi, cel mai nasol, partenerul nu te ajută deloc în a demonstra că lucrul îmrepună este un plus, nu un minus.
Sau, şi mai amuzant, când am ştiut foarte bine că sistemul de sănătate din România nu oferea răspunsul prompt de care avea nevoie angajatorul străin. Şi nu au înţeles. Au crezut că fac glume proaste şi că nu vreau să muncesc. Şi au vrut să particip la o schemă ilegală, la care m-am opus.
Regulă 5: dacă ştii că ai dreptate, te lupţi, îl damage pe adversarul din casă şi pleci spre alte orizonturi. Sau pleci capul şi aştepţi să fii dat afară. Sau pleci...totuşi, făcându-l să plătească din buzunar ceea ce tu, victim nevinovată, urmai să faci dacă erai proastă. Şi...şomajul să trăiască. Eu nu am putut beneficia de şomaj, pentru că am lucrat doar 7 luni în acel loc şi legea cere o cotizaţie de minim 12 luni în ultimii 2 ani :P.
Prietenii mi-au spus că o sa-mi găsesc repede de lucru - a durat fix un an până când am găsit altceva. Pentru că nu este de ajuns să fii tânăr şi plin de speranţe. Nu contează că ai mai lucrat, fără carte de muncă, e adevărat, dar ai lucrat. Nu contează că ştii foarte bine 3 limbi străine şi o mai "furi" încă în câteva, că dai bine în peisaj, că te concentrezi pe muncă.
Regulă 6: dacă ai noroc, taci naibii din gură şi ţine-l acolo! Să nu mai ştie nimeni de el! Poate o învăţ şi eu pe asta...
Tinere absolvent, care cauţi job, eu nu îţi spun să laşi de la tine, pentru că de-aia am creat acest blog. Îţi spun că, de fapt, nu ai multe opţiuni, deşi vârsta ţi-ar da dreptul. Trebuie să ai nervi de oţel, o familie extraordinară şi mult noroc. Dacă nu, te mănâncă exact angajatorul care nu merită.
Regulă generală: fiecare doarme aşa cum îşi aşterne! Urăsc bătrânii care spun asta, dar se pare că au dreptate. Dar, trebuie să descoperi dacă te mulţumeşti cu paie sau poţi să le transformi în puf (eu ţncerc să devin "alchimistă").
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
