Am promis mai multe continuări, iată alta.
SUPRA-SPECIALIZAREA este o necesitate pentru angajaţii şi angajatorii de top, în principal. Sau aşa este văzut acest aspect prin perspectiva contemporanilor.
Personal, cred că aceasta va deveni un must, în 10 ani maximum, pentru că o să ne dăm seama că piaţa muncii se va supra-satura cu anumite profesii. Şi că pentru a fi performanţi va trebui să ştim să facem mai multe lucruri decât ne propusesem.
Nowadays, supra-specializarea este percepută ca etapa următoare absolvirii facultăţii. Pentru că, nu, facultatea ar trebui să ne ofere o specializare (este una doar teoretică).
Supraspecializare = Master, în zilele noastre. La noi, pe plaiurile mioritice.
În alte orizonturi ale existenţei, supra-specializarea se traduce prin: coaching, mentoring, cursuri plătite de angajator sau suportate, de ce nu, din buzunarul angajatului conştiincios, necesitatea ca o dată la câţiva ani să mai abordezi şi un alt profil profesional decât cel iniţial, pentru a nu te plafona şi, ceva mai apropiat de accepţiunile noastre, MBA.
La noi, se discută despre progrmele de MBA începând din anul 2000. Primul astfel de program a fost acela canadian,de 5000 de dolari la început, care ulterior bineînţeles că s-a scumpit. Au apărut şi altele, mai ieftine, mai scumpe, oricum, competiţia este mare.
Ideea unor astfel de programe este aceea de a pregăti manageri pe care să-i "legi de glie" (adică angajatorul îi scoate puţin din producţie - sau nu- depinde cât de sadic este). Îi supraspecializează şi îi aşteaptă înapoi acasă, u forţe noi, pentru a eficientiza strategiile organizaţiei, a îmbunătăţi imaginea, a demonstra de ce a lipsit de la program atâtea luni. Oare a învăţat ceva sau a fost doar în vacanţă?
Nu cred că este vorba despre o vacanţă. Pentru că mintea îţi este provocată zilnic, poate mai ceva decât la job.
Însă, sunt ofticată că astfel de programe se adresează numai celor cu posibilităţi financiare deosebite. Mai sunt şi persoane care ar vrea să urmeze un MBA fără să fie trimise de angajatori, pentru că ar vrea să participe la ceva atât de interesant. Numai că realmente nu au situaţia financiară necesară. Chestia cu credite pentru studii este destul de ambiguă, mai ales că la noi este o criză a locuinţelor - tânărul preferă o rată la garsonieră decât una la "şcoală".
Indivizii trimişi de organizaţie sunt dintre cei "plănuiţi" a deveni fie succesori ai CEO-ului, fie manageri de top. Se mai întâmplă să facă parte şi din middle-management, dacă au potenţial.
Nu mă pricep foarte bine la MBA-uri, pentru că am vrut să urmez unul şi m-am încadrat în acea categorie care nu şi-a permis... (să spunem că... nu am avut timp.) Oricum, un MBA nu îţi asigură un job mai bun, dacă nu eşti în asentimentul conducerii.
Mă gandesc aici ceva de genul: ce s-ar întâmpla dacă am găsi metode mai ieftine, cu o durată mai scurtă, de a atrage angajaţii îtr-o supraspecializare? Wouldn't hurt anybody!
Dragi angajatori, nu este foarte coerent ce spun eu mai sus, pentru că mi se învârt ideile în cap mai repede decât pot ă le scriu. Dar, nu aveţi nevoie numai de "super-troopers", pregătiţi pentru oric, ca Infanteria Stelară?
Nu gândiţi că aruncaţi banii aiurea, investiţi în angajaţii cu potenţial (nu în cei cu pile), oferiţi-le oportunitatea să mai descopere şi altceva decât au învăţat singuri. De ce? Pentru că tot apelaţi întâi la recrutarea internă şi apoi la outsourcing. Ok, creaţi premisele interioare pentru reprofilarea angjaţilor.
Supra-specializarea este şi o bună metodă de team-building, pentru că nu tre buie să stai numai la chiolhan sau în şedinţe ca să ridici moralul trupei şi să o eficientizezi.
Loviţi cu comentariul, please!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Citind ce-ai scris tu am facut un exercitiu de imaginatie: m-am vizualizat citind acest text ca facand parte dintr-o societate occidentala cu traditii si conceptii solide in ce priveste HR-ul si piata muncii. Si mi-am zis: "Dar ce scrie fata asta e perfect normal. Nimic iesit din comun. Asta se intampla zi de zi."
Dupa care m-am "teleportat" in realitatea reala (n-am gresit sa stii) si atunci ceea ce mi-am zis a fost cam asa: "Fata asta se afla deja cu doua picioare intr-un viitor in care deja se gandeste la viitor" :D
Nu stiu daca intelegi ce-am vrut sa spun. Dar prin ce scrii pari cam ca un fel de Jules Verne care in secolul 19 scria despre submarine, rachete si calatorii pe Luna. Atunci era considerat excentric iar azi e considerat vizionar.
Nu vreau sa te descurajez, imi plac ideile tale, keep on. Dar sa-ti asumi riscul de a fi vazuta ca o excentrica pentru ceva vreme :D. Cat mai scurta sper.
Ma bucur ca ai inteles. Am inteles ce vrei sa spui. Sunt foarte multi oameni care nu inteleg, chiar daca sunt in bransa.
Asta este, sunt o excentrica, de fapt si de foarte multe ori sunt the odd one out si e cam nasol, uneori. Dar n-as renunta la ce cred si scriu pentru nimic :)
Off-topic: Pot sa te intreb de unde ti-ai luat nick-ul Zelda. Nu de alta, dar mi-am amintit ca Zelda este un personaj al lui Stephen King in cartea/filmul "Pet Sematary". And not a lovely character, that is :D
Esti fan SK, cumva?
:D
Am incercat sa citesc Cimitirul animalelor si era sa mor de frik. Dar imi place sa-l mai citesc cu alte romane, din cand in cand.
Eu sunt "Zelda" cam de pe la 16 ani. Si mai mult imi spuneau asa prietenii, pentru ca eram roscata. Nicio legatura cu SK, nici cu The Adventures of Zelda :), sry sa te dezamagesc.
Si eu sunt de acord cu tine Zelda.
Dar problema in ziua de astazi este ca "sefii" se uita mai mult la cine are "pila mai mare" decat cine are "creierul/potentialul mai mare".
O sa mai treaca mult timp pana cand o sa ajungem la nivelul corporatiilor de afara, in care (cred eu) fiecarui angajat i se ofera o sansa de afirmare printr-un training corespunzator.
Hai sa nu generalizam :)
Popate o sa scapam si de pile, si de complexe.
Eu inca cred ca fiecare are locul lui, indiferent de propuneri, suturi in fund si mai cred ca dupa ce muncim destul, cineva sau ceva apreciaza efortul.
Trimiteți un comentariu