"Yeeeees, Maaaaster!" Igor said sau de ce sunt necesare (sau nu) studiile masterale

Am încercat să caut pe Google data de la care a început să se vorbească la modul serios despre studiile de master. În lumea largă, nu la noi :). Probabil că nu ştiu să rafinez search-ul şi de-aia nu găsesc. Sau nu caut destul.

În orice caz, personal consider că aceste studii au apărut din nevoia de specializare şi supra-specializare a indivizilor. O să spuneţi că am copiat. "Pentru a crea trebuie să ştii întâi să copiezi" - Vivienne Westwood.
Bine, cine se pricepe puţin ştie că despre "specializare" se vorbeşte foarte mult în ultmii ani şi a început să fie adusă în discuţie încă din anii '90 (dar nu la noi).

Specializare, adică să devii as într-un anumit domeniu, pentru că organizaţia are nevoie de acest lucru şi pentru că tu poţi şi vrei să devii mai bun. Există şi un aspect negativ, să spun aşa, o dată specializat, s-ar putea sp dezvolţi nişte "ochelari de cal" cu privire la alte domenii, care poate te tentau înainte. De ce? Pentru că nu o să mai ai timp să te ocupi de altceva decât de domeniul în care vrei să excelezi.

Supra-specializarea, că am amintit-o şi pe ea, nu este neapărat "mama" specializării. Reprezintă o nouă etapă în viaţa profesională a angajaţilor conştiincioşi sau momentul în care fie ei, fie angajatorii descoperă că individul a început să se plafoneze şi ar trebui "refreşizat". Ok, Refresh button şi ship them out la supra-specializare!

În "lecţia"de astăzi voi aborda MASTERUL ca SPECIALIZARE. A, ştiai că în 1965 "Master's Degree" avea sensul de studii doctorale, iar astăzi înseamnă studii post-universitare mai elevate? To master = a stăpâni. Tu ce înţelegi de aici?

Igor ştie foarte bine de ce spune "yes, Master!". Pentru că este un must al timpurilor noastre. Dacă vrem să devenim specialişti. Dacă urmezi un master, nu înseamnă că devii automat foarte bun în domeniul tău, pentru că ai nevoie de practică susţinută la locul de muncă.

Aici, disting trei categorii de persoane:

a) tinerii sau mai puţin tinerii care au absolvit o facultate şi urmează un master pentru că au auzit ei că "dă bine",
b)tinerii sau mai puţin tinerii care sunt obligaţi de împrejurări (noua lege a învăţământului sau angajator),
c)tinerii sau mai puţin tinerii care au un scop de atins şi ştiu că fără specializarea oferită de un anumit curs de master nu pot face ce şi-au propus.

Categoria a) este cea mai periculoasă, pentru că este formată dintr-o masă de pseudo-masters, care ocupă locurile pe care alţii le-ar merita. Şi umplu piaţa de pseudo-specialişti. Îşi permit să plătească cursurile, nu prea participă la ele, copiază un proiect pentru disertaţie şi au absolvit brusc, fără durere şi la fel de "neterminaţi" ca atunci când au intrat la cursul respectiv. Ei îşi pavoazează CV-ul şi se laudă, dar dacă îi întrebi ce au reţinut din toată experienţa, îţi spun că le era foarte greu să se trezească sâmbăta dimineaţa pentru a ajunge la facultate.

Categoria b) este mai puţin nocivă, pentru că i se impune să dea randament şi să "presteze performanţă". Nu sunt de acord cu studiile masterale obligatorii, pentru că generaţiile care le vor urma nu vor revigora imaginea învăţământului românesc (de-a dreptul jalnic, incoerent, slab) şi nici nu vor îmbunătăţi performanţele, măsurate la nivel internaţional, ale aceluiaşi sistem. Cât despre angajaţii obligaţi să participe la o asemenea specializare, am o părere numai puţin mai bună. Poate chiar ajung să înţeleagă ceva din ceea ce li se predă, mai ales de frica de a nu fi obligaţi să plătească din buzunar cursurile, dacă nu le absolvă. Unii au "pile" şi sunt destinaţi să absolve oricum. Alţii văd în asta o oportunitate, pentru că nu şi-ar fi permis să plătească singuri costurile şi chiar învaţă.
De la întreaga categorie b) mă aştept măcar să reţină nişte noţiuni bazice ale specializării pe care au parcurs-o şi să le aplice la locul de muncă cu încredere şi eficienţă.

Categoria c) este the winner (not the Wiener, nu puteam să mă abţin), pentră că urmează cursurile de master din dorinţa de a se perfecţiona, de a aprofunda şi de a îmbunătăţi condiţiile de muncă etc după absolvire. Această categorie reprezintă viitorul angajatorilor şi al organizaţiilor, factorul de progres şi ţinta cursurilor de master. Chiar dacă nu au experienţa necesară, să spunem, pentru că abia au terminat o facultate şi nu au apucat să înceapă o carieră, sunt dornici să aplice ceea ce li se expune şi ştiu că o hârtie nu este suficientă pentru a impresiona un angajator.

Din perspectiva mijloacelor didactice oferite de un master, nu prea am cuvinte de laudă. Poate de 2 ani de când am absolvit eu unul, ceva s-a mai schimbat. Poate profesorii universitari, asistenţii au învăţat că nu contează numai sş-ţi faci norma ca să fii salarizat. Şi că mai există şi studenţi care citesc şi ştiu când profesorul plagiază cu neruşinare. Poate că bunul-simţ s-a mai dezvoltat, pentru a nu-i lăsa pe studenţii care au probleme la muncă din cauză că urmează cursuri, să vină degeaba la ore.

Ca SPECIALIZARE, master-ul nu este greu de urmat, este prima treaptă. La noi, mai mult teoretică. Este accesibil multor categorii, este mai ieftin. Trebuie multă auto-determinare pentru aq începe să aplici ce înveţi. Tot subliniez, dar nu este suficient să ai baza teoretică. Du-te înapoi la locul de muncă şi aplică ce ai învăţat.

Într-o notă personală, îţi spun că mi-aş dori ca programele de master să fie trecute printr-un filtru. Momentan, nu există concurenţă reală, ca să se auto-elimine din cursă. Lumea se înghesuie acolo unde este ieftin, prezenţa nu este obligatorie şi cursurile sunt uşoare. Mi-aş dori ca în cadrul anumitor universităţi să fie interzise, pentru că nu elevează cu nimic nivelul studenţilor.

Mi-aş dori ca masteranzii să facă o specializare din vocaţie, din dorinţă, nu din obligaţie sau din orgoliu.

Eu sunt pro-master, cu ajutorul unuia m-am şi "reprofilat". Am fost şi auto-didact, pentru că România încă nu garantează profesori universitari de valoare, instrumente didactice, dăruire şi altele (mă repet). Eu mi-am dorit să urmez astfel de cursuri de specializare şi mi-am ales exact domeniul pe care l-am vrut.

Intr-adevăr, master-ul nu mi-a garantat un loc de muncă mai bun sau faptul că angajatorul va şti să aprecieze specializarea mea. Însă, ştiu că îmi foloseşte tot ce am învăţat, am o gndire mult mai structurată pe domeniu, am devenit coerentă şi ştiu ce şi unde trebuie valorificat.

Nu trebuie să fii de acord cu mine, de aceea şi aştept comentarii, păreri, opinii :).

Poate că îmi spui şi mie ce te-a determinat să urmezi cursuri masterale, ce specializare ţi-ai ales şi de ce. Şi cum crezi că poţi ajuta organizaţia să se dezvolte.

(În episodul II, SUPRA-SPECIALIZAREA.)