Tot despre interviu...

... în care se arată despre cum angajatorii nu ştiu să presteze recrutare de calitate, pentru că succesul organizaţiei i-a orbit şi CEO-ul nu ţine legătura cu departamentul de Resurse Umane şi politica de HR este făcută după chipul şi asemănarea recrutorului (care este şi ea/el doar un om):

ca în 1001 de nopţi, ai parte de tot felul de peripeţii până la angajarea în locul visurilor tale. Ce ar fi dacă am reuşi din prima să ne găsim locul şi să trăim câţiva ani profesionali liniştiţi? Bleaaaak!

Primul şut în fund şi pas înainte este întâlnirea cu Recrutorul şi interviul.

De cele mai multe ori, când ţi se spune că ai fost selectat pentru un interviu, chiar aşa şi este.

Lecţii personale: am fost chemată la interviu. Mi s-a spus că acesta va fi o conversaţie în limba franceză (so far so good, deşi această limbă nu mă încântă). M-am prezentat cu încredere şi am fost lăsată să aştept cam prea mult (este acel interviu despre care am vorbit în articolul de profil). Când, în sfârşit, a apărut domnişoara recrutor, m-a rugat să o urmez într-o hală plină cu computere şi oameni care vorbeau la cască (Call Center, my friend). M-a sitat la o masă cu 4 computere si trei oameni (masa - rotundă, cu despărţituri, ca să nu-l vezi pe colegul cum îşi roade unghiile şi transferă apelul pentru că n-are chef să-l preia) şi... mi-a trântit în braţe un "compendiu" de teste. În limba franceză. Şi mi-a spus că am 4 ore juma' să le rezolv.

Suuuuper! Şi, totuşi, unde era interviul? Cel în limba franceză?
M-am ridicat, i-am plasat hârtiile înapoi şi am anunţat-o că, totuşi, mai am şi alte lucruri de făcut. Că am şi eu un program şi chiar dacă sunt în căutarea unui job, nu însemnă că o să accept orice atitudine din parte celor care mă cheamă la "recrutare". I-a "picat" faţa, dar adevărul este că ambele părţi, organizaţia şi candidatul, trebuie să dea dovadă de respect. Şi aşa cum de la candidat se aşteaptă sinceritate, acelaşi lucru îl vrea şi candidatul de la potenţialul viitor şef.

Nu ştiu dacă tu consideri că am greşit refuzând să particip la acel test, dar personal consider că nu trebuibe să accept orice din partea unui recrutor şi a organizaţiei din care face parte. Pentru că dacă ajung să mă angajez acolo, o să muncesc, nu o să stau să mă uit pe pereţi. Şi dacă se poartă aşa dinainte de a fi "a lor", Dumnezeu ştie ce mai urmează! (Şi este vorba despre o companie foarte mare, respectată, bine cotată).

La alt interviu la care am fost invitată (interviu! nu altceva), am dat probă practică :). Am acceptat deoarece era în domeniul meu (resurse umane) şi ştiam despre ce este vorba şi nu dura decât 45 de minute. Anyway, încă o bilă neagră. Mai ales că cine m-a selectat şi cine m-a anunţat că voi susţine interviul ar fi trebuit să vadă că şi eu lucrez în domeniu. Dar, ce naiba, unii colegi de breaslă cred că te fraieresc şi că tu nu-ţi dai seama.

La un alt interviu, la o companie de recrutare şi head-hunting, am avut parte de una dintre cele mai interesante abordări: interviul a fost susţinut chiar de doamna care este, şi acum, Managing Partner (ah, ar trebui să fiu still flatată - batting eyelashes). Postul era de Assistant Manager (deşi potrivit COR - Codului Ocupaţiilor din România, pentru că nu este inteligent şi adaptat la realitate, am fost Assistant Manager, în realitate nu am "secretariat" pe nimeni, nu am făcut cafele şi nici nu am asistat Directorul sau Managerul în activităţi mai deştepte). Bon, m-am prezentat, în Ajunul Crăciunului - unii oameni lucrează şi atunci, da.

Şi, doamna respectivă (care este un "guru" în domeniu, care scrie la reviste de profil etc) mi-a spus litania despre compania care caută ce caută, mi-a expus toate avantajele, după care mi-a zis, off the record (dacă ar fi făcut şi jurnalism, ca moi, ar fi ştiut că nimic nu este off the record şi este neprofesional să faci asemenea afirmaţii) că timp de 3 luni va trebui să fac cafele, undeva în afara Bucureştiului, să mai "prestez şi alte mici servicii, pe un salariu de 6 milioane lei vechi brut(acum 2 ani) şi voi fi avansată la rangul de Manager. Repet, după 3 luni.

Ei, no kidding! Manager, după 3 luni.

M-am amuzat copios şi i-am gave a piece of my mind: dacă cineva care are pretenţii de profesionist, nu mai spun că realmente manageriază o companie de recrutare de succes, spune aşa ceva, eu ce să mai cred? Că, probabil, şi dânsa a ajuns tot în felul acesta unde este. Adică părinţii mei mi-au plătit o educaţie foarte bună ca să fac cafele şi să mă culc cu patronul? Şi asta ar trebui să facă şi alte femei pentru a avea succes? Sau că asta inspir eu şi CV-ul meu?

Bineînţeles, altă faţă "picată". Cireaşa de pe tort a fost când m-a sunat secretara companiei să mă anunţe că nu mă "mulez" pe profilul candidatului căutat de clientul lor.

Ar mai fi de povestit, dar te ţin în suspans. Mai sunt câteva situaţii care trebuie tratate în exclusivitate. De asemenea, departamentele de HR ori sunt conduse de oameni fără experienţă, ori de oameni care cred că se poate şi aşa ori nu ştiu ce să mai cred. HR-iştii unei organizaţii sunt şi o parte din imaginea acesteia. Ei sunt şi cei care creează politica organizaţională şi cultura organizaţională. Păi, ce faceţi, oameni buni, mai bine ne deschidem each and everyone propria companie şi vă lăsăm fără obiectul muncii!

Iarăşi reguli:

1) când eşti sunat pentru a fi chemat la un interviu, întreabă absolut toate detaliile pe care vrei să le afli, cele mai importante fiind: când ajungi la sediu, de cine întrebi la recepţie, cât timp va dura interviul, în ce va consta;

2) trebuie să ai nervii tari şi să te aştepţi la orice. Nici o bazaconie de întrebare nu este destul de cretină pentru a nu-ţi fi adresată.

3) nu te lăsa jignit/ă. Dacă ai ajuns la interviu, nu înseamnă că te-au şi angajat şi că sunt şefii tăi, nu înseamnă că trebuie să accepţi orice şi, pooate chiar nici nu vrei acolo, doar te-ai dus pentru că erai interesat/ă şi ca să vezi cât mai valorezi pe piaţă.

Împărtăşeşte din experienţa ta, ca să ştiu şi eu alţii ce păţesc, să mă simt bine că nu sunt unica.

Nu toate companiile de recrutare fac asemenea greşeli. Nu toţi candidaţii trec prin asemenea experienţe. Dar, fără ei şi ele eu nu aş avea ce scrie.

Nota autorului: situaţiile expuse nu sunt ficţiune, sunt realitate, întrebaţi-mi familia şi prietenii :).